Acasă Economie Orban pune din nou degetul pe rană/Plăți neefectuate de peste un an

Orban pune din nou degetul pe rană/Plăți neefectuate de peste un an

DISTRIBUIȚI

Ludovic Orban a declarat miercuri că sunt atâtea probleme în buget, că nici nu ştie dacă s-au putut identifica toate. Prim-ministrul a vorbit despre plăţile restante către firmele care nu şi-au mai primit banii din septembrie şi despre întârzierile de la Casa de Sănătate, de peste un an, la decontarea concediilor medicale şi de maternitate.

”Sunt lucrări nedecontate, nu cred că putem aloca toate sumele. Ai PNDL, ultima decontare a fost în 16 septembrie, acolo sunt firme de construcţie care au făcut lucrări şi au emis factura pentru lucrări avizate şi nu sunt plătite. Legi şi contracte, despre asta e vorba. Primul actor într-o societate care trebuie să respecte legea e guvernul, altfel nimeni nu va respecta legea. Important e să impui această regulă, chiar dacă, aparent, ţi se creează deficit bugetar, exista oricum”, a declarat Orban. Premierul a vorbit şi despre situaţia dificilă privind plăţile retroactive către cadrele didactice – anul acesta 255, iar ultima plată 35%, bani care nu erau prevăzuţi în buget. ”Nici nu ştiu dacă am reuşit să identificăm tot, e o adevărată artă de a ascunde aceste cheltuieli”, a precizat Orban, conform Digi 24.

”Dacă nu va exista o majoritate în Parlament sau timpul necesar pentru adoptarea de Camera Deputaților a proiectului de lege pentru modificarea OUG 114/2018, o soluție este asumarea răspunderii guvernului în Parlament în această sesiune parlamentară”, a precizat Orban. ”Obiectivul e să adoptăm modificările până la finalul anului”. Proiectul de lege care include modificările radicale ale OUG 114 este în dezbaterea Camerei Deputaților.

Asumarea răspunderii este momentul în care opoziția poate depune o moțiune de cenzură în termen de trei zile. Dacă opoziția nu depune moțiunea, proiectul de lege este adoptat fără vot, votul dându-se doar pe eventuala moțiune. OUG 114/2018, numită de PSD ”ordonanța lăcomiei”, a avut un impact major asupra sectoarelor bancar, energetic și telecom.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here