Legea internetului pentru toți a fost adoptată de Camera Deputaților. Astfel, orice român va avea dreptul de a i se asigura accesul la cel puțin un serviciu de internet funcțional în bandă largă. Este vorba despre internet la punct fix, prin fibră optică, necesar pentru evoluţia comunităţilor izolate, mare parte dintre ele defavorizate.
În termen de trei ani de la data intrării în vigoare a legii, instituţiile şi autorităţile publice au obligaţia de a conecta la Internet, cu un nivel de calitate a serviciilor adaptate nevoilor specifice, toate clădirile pe care le deţin sau le administrează şi care au ca destinaţie principală furnizarea de servicii publice.
Inițiatorii sunt deputații PNL Sabin Sărmaș și George Tuță. Necesitatea acestei legi este dată şi de implementarea PNRR, prin care se vor investi sume foarte mari pentru digitalizarea României.