Acasă Politic Palatul Victoria, luminat în culorile drapelului Ucrainei

Palatul Victoria, luminat în culorile drapelului Ucrainei

DISTRIBUIȚI

În semn de solidaritate cu Ucraina, Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile drapelului ucrainean, la un an de la declanșarea agresiunii militare ruse.

„Se împlinește un an de când vecinii noștri ucraineni trăiesc coșmarul agresiunii militare pe care Rusia a declanșat-o nejustificat și care pune în pericol nu doar integritatea teritorială a unui stat suveran, ci și pacea întregii planete.

Nimic nu poate justifica sutele de mii de vieți curmate până acum în acest conflict, inclusiv civili, și distrugerile de proporții care au bulversat viața altor câteva milioane de oameni, nevoiți să fugă din calea războiului. Vinovații trebuie să răspundă în fața legii și a istoriei. Acest război este o încercare de deturnare destinului unui popor suveran și o amenințare fără precedent la adresa democrației.

 România rămâne solidară cu poporul ucrainean, așa cum a demonstrat din primele zile ale conflictului, prin sprijinul umanitar oferit refugiaților și susținerea acordată la nivel politic, diplomatic și economic pentru efortul de reconstrucție.  Ceea ce am făcut până acum – dezvoltarea conectivității cu Ucraina prin intermediul coridoarelor de transport ce traversează România, proiectele de infrastructură de la granița româno-ucraineană pentru a facilita racordarea economiei ucrainene la Piața Unică Europeană, dezvoltarea infrastructurii portului Galați și creșterea capacității de tranzit pe Canalul Sulina – poziționează România drept contributor decisiv la reconstrucția economiei ucrainene.

Atașați valorilor Uniunii Europene și Alianței Nord-Atlantice, vom continua să susținem obiectivul de pace și libertate al Ucrainei, care a devenit avanpostul luptei pentru apărarea lumii democratice”, a declarat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

 

3 COMENTARII

  1. […] În semn de solidaritate cu Ucraina, Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile drapelului ucrainean, la un an de la declanșarea agresiunii militare ruse. „Se împlinește un an de când vecinii noștri ucraineni trăiesc coșmarul agresiunii militare pe care Rusia a declanșat-o nejustificat și care pune în pericol nu doar integritatea teritorială […] Citeste mai mult […]

  2. […] În semn de solidaritate cu Ucraina, Palatul Victoria va fi iluminat în această seară în culorile drapelului ucrainean, la un an de la declanșarea agresiunii militare ruse. „Se împlinește un an de când vecinii noștri ucraineni trăiesc coșmarul agresiunii militare pe care Rusia a declanșat-o nejustificat și care pune în pericol nu doar integritatea teritorială […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here