Pe 16 septembrie, o nouă campanie de donare de sânge va avea loc în orașul Pantelimon.
O donare de sânge poate însemna șansa unui pacient de a trece cu bine peste o operație, de a continua un tratament sau de a se întoarce acasă la familie. Iar sângele de care este nevoie în spitale poate veni doar de la alți oameni.
Direcția de Asistență Socială Pantelimon, împreună cu Centrul de Transfuzie Sanguină București, organizează o nouă campanie de donare de sânge, la sala de sport din Bulevardul Biruinței nr. 70.
Cei care doresc să doneze se pot programa la numărul de telefon 0754 071 844.
Donatorii beneficiază, conform prevederilor legale, de: o zi liberă; un card valoric de 280 de lei; reducere de 50% la achiziționarea unui abonament pentru transportul în comun.
















