La aproape doi ani de la începutul legislaturii 2024-2028, activitatea celor șapte parlamentari aleși în județul Ilfov permite o analiză de etapă a eficienței activității parlamentare a celor 7 senatori și deputați care au fost trimiși de ilfoveni în Parlamentul României.
Statisticile pot fi realizate și interpretate din perspective diferite, motiv pentru care și interpretările pot fi diferite.
Scopul nostru nu este să realizăm o ierarhie a parlamentarilor de Ilfov, ci să vedem dacă activitatea lor are impact asupra cetățenilor.
O analiză a numărului de proiecte depuse în prima parte a acestei legislaturi de parlamentarii ilfoveni și a finalității acestora din punct de vedere al transformării în legislație care se aplică, arată că pentru a măsura eficiența unui parlamentar nu este suficient să inventariem doar numărul de proiecte depuse. Contează și dacă și câte dintre aceste inițiative ajung legi. Pe de altă parte este important de văzut și cât de activ este parlamentarul în plen și în comisii și în ce măsură reușește să transforme problemele concrete ale județului în teme de lucru în Parlament.
Analiza îi vizează pe senatorii Nicoleta Pauliuc (PNL) și Cynthia Păun (USR) și pe deputații Dumitru Văduva (USR), Gianina Șerban (AUR), Andrei-Daniel Gheorghe (PNL), Ioan Vulpescu (PSD) și Sergiu-Lucian Matei (POT/UPR).
Având în vedere că noua sesiune parlamentară a început la 1 septembrie și că suntem la jumătatea actualei legislaturi, nu avem pretenția să spunem că aceasta este evaluare definitivă a activității parlamentarilor, ci doar o fotografie de etapă a mandatului.
Pauliuc, lider la rezultate legislative
Dacă eficiența este măsurată prin capacitatea de a transforma inițiativele în legi, Nicoleta Pauliuc se află în fruntea clasamentului, având una dintre cele mai bune rate de promulgare din Senat. Senatorul PNL a avut 80 de inițiative legislative, dintre care 28 au devenit legi promulgate.
Este cel mai bun raport dintre volum și rezultate în rândul parlamentarilor de Ilfov. Activitatea sa este concentrată pe domenii precum protecția socială, drepturile femeilor, sănătate, copii, educație și securitate.
Avantajul senatorului Nicoleta Pauliuc este, așadar, unul de eficiență legislativă. Chiar dacă nu are cele mai multe proiecte inițiate, cu siguranță are cele mai multe rezultate legislative.
Văduva și Păun, liderii volumului legislativ
În timp ce deputatul Dumitru Văduva se remarcă printr-o agendă legislativă diversă, de la justiție, administrație și fiscalitate până la mediu, energie și infrastructură digitală, senatorul Cynthia Păun se remarcă printr-o hiper-activitate orientată către problemele județului.
Și deputatul Văduva a ridicat în Parlament problemele județului Ilfov, cum ar fi, spre exemplu, problemele concrete ale sistemului judiciar din Ilfov, inclusiv situația Tribunalului Ilfov, a Judecătoriei Buftea și a Judecătoriei Cornetu.
Senatorul Cynthia Păun are, la r
ândul său, 104 inițiative și 14 legi promulgate, dar activitatea sa se distinge printr-o preocupare accentuată pentru problemele cotidiene ale județului: poluare, dezvoltare urbană, educație, infrastructură și probleme sociale.
Activitatea sa parlamentară este semnificativă și din punct de vedere al exercitării controlului parlamentar, aceasta având înregistrate 30 de întrebări, patru interpelări și 69 de luări de cuvânt.
Gianina Șerban: influență politică, dar rezultate mai puține
Deputatul Gianina Șerban (AUR) este chiar în fruntea clasamentului din punct de vedere al numărului de inițiative legislative, cu 171 de proiecte, dar dintre acestea doar 7 au ajuns legi promulgate.
Dintre toți parlamentarii de Ilfov, aceasta are cea mai importantă poziție instituțională, fiind vicepreședinte al Camerei Deputaților.
Și activitatea sa parlamentară este consistentă, având o participarea la vot este ridicată. Diferența dintre numărul de proiecte și rezultatele legislative arată însă că influența instituțională și activitatea politică nu se traduc automat în același nivel de eficiență legislativă.
Andrei-Daniel Gheorghe: un profil mai degrabă național
Deputatul Andrei-Daniel Gheorghe (PNL) are un bilanț bun în ceea ce privește participarea parlamentară, cu aproximativ 97% prezență la vot, și un profil legislativ bun.
Din cele 27 de inițiative legislative pe care le-a semnat, 8 au ajuns legi promulgate. Specificul său este însă orientarea către teme naționale, culturale și istorice (poate și datorită profesiei).
Printre rezultatele sale se numără Legea privind Institutul de Studii Avansate pentru Cultura și Civilizația Levantului, un proiect pe care l-a inițiat împreună cu un singur alt deputat, ceea ce conferă inițiativei o paternitate individuală clară.
Se poate spune că deputatul Gheorghe este un parlamentar activ și cu rezultate, dar agenda sa este mai puțin concentrată pe problemele administrative specifice ale Ilfovului.
Vulpescu: puține proiecte, dar cu miză locală
Ioan Vulpescu este cazul care arată cel mai bine limitele unui clasament bazat exclusiv pe numărul de inițiative.
Are aproximativ 13 proiecte legislative, mult sub colegii săi.
În schimb, unele dintre acestea au o legătură directă cu județul, cea mai importantă fiind inițiativa privind declararea orașului Voluntari ca municipiu. Propunerea legislativă inițiată de deputatul Vulpescu pentru transformarea orașului Voluntari în municipiu – primul din Ilfov – a fost adoptată tacit de Camera Deputaților. În expunerea de motive, deputatul argumentează că Ilfov este singurul județ din România care nu are nicio localitate cu rang de municipiu, deși recensământul din 2022 indică o populație de 542.704 de locuitori și că este singurul județ cu spor demografic pozitiv la nivelul anului 2025.
Prin urmare, Vulpescu nu este un parlamentar prolific, dar poate fi considerat unul dintre parlamentarii care au introdus în Parlament o problemă cu impact teritorial direct și major.
Matei: prezență ridicată, rezultate încă puține
Sergiu-Lucian Matei are 53 de inițiative legislative. Temele abordate sunt diverse – mediu, agricultură, fiscalitate, administrație și politici sociale. Chiar dacă în dreptul său, pe site-ul Camerei Deputaților nu figurează nicio inițiativă legislativă care să fi ajuns lege promulgată, asta nu înseamnă că proiectele sale sunt, automat, eșecuri. Unele se află încă în procedură parlamentară.
Clasamentul eficienței
Pe baza volumului legislativ, rezultatelor, participării, activității în plen și comisii, controlului parlamentar, influenței instituționale și, separat, a reprezentării intereselor județului, clasamentul orientativ este:
- Nicoleta Pauliuc – lider la rezultate legislative.
- Dumitru Văduva – volum foarte mare, rezultate consistente și preocupare pentru probleme concrete ale Ilfovului.
- Cynthia Păun – una dintre cele mai orientate agende către problemele locale.
- Gianina Șerban – poziție instituțională importantă și activitate consistentă, dar cu o transformare mai redusă a proiectelor în legi.
- Andrei-Daniel Gheorghe – participare ridicată și rezultate legislative bune, cu un profil predominant național și cultural.
- Ioan Vulpescu – volum redus, dar eficiență bună raportată la numărul de proiecte și o inițiativă cu impact direct asupra orașului Voluntari.
- Sergiu-Lucian Matei – participare parlamentară bună, dar rezultate legislative încă reduse.
Concluzie
La aproape doi ani de la începutul mandatului, parlamentarii de Ilfov și-au construit profiluri foarte diferite. Unii pun accent pe volumul legislativ, alții pe rezultate, alții pe controlul Guvernului sau pe problemele concrete ale județului.
Pentru alegător, însă, criteriul cel mai relevant nu ar trebui să fie doar „câte proiecte a depus parlamentarul?”, ci „ce s-a întâmplat cu ele și ce efecte au produs?”
Din această perspectivă, Nicoleta Pauliuc conduce clasamentul eficienței legislative, în timp ce Dumitru Văduva și Cynthia Păun au argumente în ceea ce privește reprezentarea problemelor Ilfovului.
Prin urmare, bilanțul legislaturii 2024-2028 (ce s-a consumat din el până acum) arată cât de diferite pot fi modele de reprezentare parlamentară a Ilfovului și metodele prin care acestea se exercită.
* material publicat în ediția print din 1 septembrie 2026




