Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 11 aprilie 2024, la Vilnius (Lituania), la cea de-a noua ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M).
Liderii statelor participante vor analiza, în cadrul reuniunii, modul în care Inițiativa trebuie să se dezvolte și să se adapteze, în contextul regional complex, inclusiv în relaționarea cu partenerii din vecinătate, dar și la nivel global, precum și în ceea ce privește impulsionarea investițiilor și implementarea proiectelor strategice de interconectare, în cele trei domenii de bază ale Inițiativei – transport, energie, digital.
Președintele Klaus Iohannis va pleda, în cadrul Summitului, pentru eficientizarea în continuare a Inițiativei și obținerea de rezultate concrete, în special în ceea ce privește îmbunătățirea conectivității strategice regionale pe axa Nord-Sud. De asemenea, va evidenția relevanța în creștere a I3M și potențialul său, inclusiv în contextul în care tot mai multe state din regiune și la nivel global își manifestă interesul pentru implicarea în această platformă.
Președintele României va aborda, totodată, perspectiva stimulării conectivității cu Ucraina și Republica Moldova, ambele fiind state participante asociate ale Inițiativei, ca urmare a deciziilor luate la Summitul de la București. De asemenea, va sublinia că întărirea rezilienței regiunii, în ansamblul său, este o necesitate vitală în contextul geopolitic actual. În acest sens, Președintele Klaus Iohannis va evidenția, în special, valoarea adăugată a proiectelor Rail2Sea și Via Carpathia, a căror implementare va îmbunătăți mobilitatea militară și reziliența în domeniul infrastructurii din regiune.
Președintele Iohannis va reitera faptul că România va continua să urmărească consolidarea Inițiativei și a instrumentelor de care aceasta dispune, inclusiv Fondul de Investiții și Fondul de Inovare, în deplină sinergie cu agenda strategică a Uniunii Europene, precum și în direcția consolidării parteneriatului transatlantic.
Inițiativa celor Trei Mări oferă o platformă generoasă de colaborare între state membre UE și state non-UE, cu beneficii inclusiv în creșterea calității vieții cetățenilor acestora și a stimulării oportunităților de cooperare multidirecțională.
În septembrie 2023, Președintele României a găzduit precedenta ediție a Summitului I3M, în cadrul căreia a fost adoptată o Declarație Comună care a constituit un reper important pentru viitorul și dezvoltarea Inițiativei, mai ales în ceea ce privește interconectările transfrontaliere în domeniul infrastructurii de transport, al energiei și al digitalizării, dar și privind consolidarea și diversificarea instrumentelor financiare ale Inițiativei. De asemenea, la București, Grecia a devenit cel de-al 13-lea stat participant la Inițiativă, iar Ucraina și Republica Moldova au obținut calitatea de state asociate. Un alt rezultat important al Summitului de la București a fost actualizarea listei proiectelor prioritare strategice, prima astfel de listă fiind lansată cu prilejul Summitului precedent de la București, din 2018.
[…] Președintele României, Klaus Iohannis, va participa joi, 11 aprilie 2024, la Vilnius (Lituania), la cea de-a noua ediție a Summitului Inițiativei celor Trei Mări (I3M). Liderii statelor participante vor analiza, în cadrul reuniunii, modul în care Inițiativa trebuie să se dezvolte și să se adapteze, în contextul regional complex, inclusiv în relaționarea cu partenerii din […] Citeste mai mult […]