Interzicerea cumulului pensiei cu salariul a primit votul (215 voturi pentru, trei împotrivă şi 49 abţineri) final în Camera Deputaţilor, nu înainte de introducerea unor excepții pentru noi categorii de bugetari – parlamentarii, primarii, membrii ANRE, BNR, ANCOM și salariații din educaţie și sănătate.
În final, s-a votat că pot cumula pensia și salariul parlamentarii, aleşii locali, angajaţii BNR, ANRE, ANCOM, membrii Academiei Române, preoţii, artiştii, personalul didactic, personalul medico-sanitar, asistenţii maternali şi personali, beneficiarii de pensie de urmaş, beneficiarii de pensie de invaliditate gradul III, beneficiarii de drepturi de autor și personalul de îngrijire angajat prin plata cu ora de autorităţile locale.
Opoziția susține că, prin excepțiile introduse în actul normativ, va fi protejată clientela politică, adică cei care câștigă deja foarte mulți bani de la stat. Liderii puterii au însă alte explicații. Spun că ar fi decapitate toate instituțiile din subordinea parlamentului.
”Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie, după caz, şi care îndeplinesc condiţiile de pensionare pot continua activitatea în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, cu acordul anual al angajatorului, peste vârsta standard de pensionare în condiţiile prevăzute de lege, în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire în funcţie, după caz”, prevede legea privind unele măsuri pentru continuarea activităţii de către persoanele care îndeplinesc condiţiile de pensionare.
De asemenea, persoanele care continuă activitatea pot solicita oricând înscrierea la pensie.
”Persoanele care îşi desfăşoară activitatea în baza unui contract individual de muncă, a unui raport de serviciu sau a unui act administrativ de numire în funcţie în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială şi care au şi calitatea de beneficiari de pensie pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, sistemul pensiilor militare de stat ori sunt beneficiari de pensie de serviciu au obligaţia ca, în termen de 30 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a prezentei legi, să îşi exprime în scris opţiunea pentru continuarea activităţii în baza aceluiaşi contract individual de muncă, raport de serviciu sau act administrativ de numire, după caz, ori pentru încetarea contractului individual de muncă, raportului de serviciu sau încetarea ocupării funcţiei în care au fost numite în baza actului administrativ de numire, după caz. Continuarea activităţii se realizează pe baza cererii aprobate de către angajator. Menţinerea în activitate se realizează cu acordul anual al angajatorului”, stabileşte actul normativ.
Cei care au calitatea de pensionari ai sistemului public de pensii, sunt beneficiari ai pensiilor militare de stat sau ai pensiilor de serviciu se pot încadra, potrivit legii, pe durată determinată sau nedeterminată, după caz, în cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale, indiferent de modul de finanţare şi subordonare, precum şi în cadrul regiilor autonome, societăţilor naţionale, companiilor naţionale şi societăţilor la care capitalul social este deţinut integral sau majoritar de stat ori de o unitate administrativ-teritorială, însă li se va suspenda plata pensiei pe durata exercitării activităţii.
Proiectul introduce mai multe excepţii la interzicerea cumulului pensiei cu salariul de la stat. Astfel, aceste prevederi nu se vor aplica:
Actul normativ mai prevede că ”persoanele care exercită un mandat în cadrul autorităţilor administrative autonome aflate sub control parlamentar şi care se finanţează integral din venituri proprii generate ca urmare a desfăşurării de activităţi şi operaţiuni specifice pot cumula pensia cu veniturile astfel realizate până la finalizarea mandatului în exerciţiu la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Interzicerea cumulului pensiei cu salariul a primit votul (215 voturi pentru, trei împotrivă şi 49 abţineri) final în Camera Deputaţilor, nu înainte de introducerea unor excepții pentru noi categorii de bugetari – parlamentarii, primarii, membrii ANRE, BNR, ANCOM și salariații din educaţie și sănătate. În final, s-a votat că pot cumula pensia și salariul parlamentarii, […] Citeste mai mult […]