Dezbaterile au urmărit să răspundă la întrebările legate de sursele de informații necesare generării unei imagini cât mai reale a situației existente, principalii actori implicați în procesul de planificare și modalitatea de etapizare, implementare și monitorizare a obiectivelor, programelor și proiectelor stabilite prin PATJ.
Elementele esențiale ale PATJ sunt:
● Implementarea, realizată prin inițierea și realizarea proiectelor;
● Etapizarea, prin care se urmărește stadiul de realizare a proiectelor conform graficului;
● Beneficiarii, care sunt populația, actorii economici, mediul de afaceri, UAT-urile, Județul Ilfov, Municipiul București și județele învecinate.
Pentru implementarea proiectelor sunt necesare mai multe instrumente, inclusiv platforma GIS (o bază de date activă și în continuă actualizare, compusă din seturi de date care cuprind date urbane de toate tipologiile, de la limitele UAT-urilor la Natura 2000, imobile și coduri poștale. Aceste seturi de date pot fi supuse permanent oricăror tipuri de prelucrări în funcție de proiectul aflat în realizare).
Pornind de la PATJ, informațiile furnizate de platforma GIS vor fi transpuse în seturi de date. Acestea vor fi puse la dispoziția UAT-urilor și a avizatorilor, astfel încât schimbul de date să fie unul permanent și instant. Pentru fiecare UAT în parte, se va deschide un cont de utilizator, astfel încât aceștia să poată interoga și actualiza baza de date într-un mod eficient și ușor accesibil.
CJ Ilfov a creat un instrument de comunicare ce poate fi utilizat de UAT-uri pentru a elabora, aplica și instrumenta proiecte într-un mod standardizat. Acest lucru este necesar pentru dezvoltarea durabilă a unei regiuni, mai ales în contextul creșterii competiției între localități pentru a atrage capitalul uman, material și financiar.
Desigur, există reticențe din partea factorilor umani și lipsa de tehnologie adecvată constituie un impediment în realizarea obiectivului, însă aceasta este singura șansă de depășire a acestui blocaj și este o măsură obligatorie de implementat pentru a putea răspunde tendințelor de dezvoltare pe care orașele moderne le aplică deja cu succes.
Este important să se găsească un instrument flexibil și corect implementat, care poate fi monitorizat în mod continuu, pentru a depăși perioada dificilă de tranziție, într-un context în care dezvoltarea este rapidă și există factori pro și contra activi. Cu siguranță, instrumentul nu va putea fi unul fix, ci va fi actualizat constant, luând în considerare evoluția și nevoile societății în timp.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Consiliul Județean Ilfov a organizat dezbaterea „Viziunea Dezvoltării Inteligente a Județului Ilfov – de la regulament la implementare”, pentru a analiza și discuta teme legate de proiectele de infrastructură de transport, infrastructură edilitară, economică și socială, mai exact Planul de Amenajare a Teritoriului Județean (PATJ). Planul de amenajare a teritoriului județean are caracter director și […] Citeste mai mult […]