Acasă Social Patru orașe candidează pentru titlul „Capitala Tineretului din România” în 2027

Patru orașe candidează pentru titlul „Capitala Tineretului din România” în 2027

Bistrița, Deva, Oradea și Tulcea și-au depus candidatura pentru a deveni Capitala Tineretului din România în anul 2027, în urma apelului deschis în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2025. Candidatura celor patru orașe reflectă angajamentul acestora față de tineri, dorința de a marca un an de referință pentru dezvoltarea sectorului de tineret și dezvoltarea orașului prin participarea reală a tinerilor în comunitate.

După încheierea rundei I (15 iulie – 15 septembrie 2025), în care orașele din România, indiferent de mărime sau regiune, au putut să își depună candidatura pentru titlul Capitala Tineretului din România în anul 2027, urmează evaluarea candidaturilor depuse (până în  29 septembrie 2025), iar candidaturile finaliste vor fi prezentate juriului în data de 21 octombrie 2025, la București.

Câștigătorul va fi anunțat în data de 25 octombrie 2025, la Vaslui, în cadrul ediției a X-a a Summitului Tinerilor.

Beneficiile câștigării titlului Capitala Tineretului din România 2027

Programul național „Capitala Tineretului din România” oferă un cadru concret pentru dezvoltarea și implementarea unui program local de tineret, construit împreună cu tinerii și centrat pe participare, inovație și co-creare. Orașul câștigător va primi un premiu în valoare de 50.000 de euro, va găzdui Summitul Tinerilor 2027 și va beneficia de sprijin în atragerea de noi resurse, crearea de parteneriate și oportunități de creștere. De asemenea, va avea acces la expertiză și mentorat din partea organizatorilor și a foștilor deținători ai titlului.