PDL Ilfov, prin vocea preşedintelui Ioan Nastea, salută numeroasele angajamente pe care Consiliul Județean și le asumă prin Strategia de Dezvoltare propusă pentru perioada 2014 – 2020, dar nu poate să treacă cu vederea „numeroasele necunoscute care condiționează aceste angajamente”.
PDL Ilfov, prin vocea preşedintelui Ioan Nastea, salută numeroasele angajamente pe care Consiliul Județean și le asumă prin Strategia de Dezvoltare propusă pentru perioada 2014 – 2020, dar nu poate să treacă cu vederea „numeroasele necunoscute care condiționează aceste angajamente”. „Pe de o parte, proiectul propus de CJ Ilfov pornește de la o necunoscută, anume cea a viitoarelor finanțări din fonduri europene care vor reveni României, iar pe de altă parte, majoritatea proiectelor depind de decizii care țin de prioritățile altor instituții, începând cu Guvernul României, Primăria Municipiului București și ajungând până la nivelul fiecărei primării din județul Ilfov. Cu alte cuvinte, deși demersul realizării unei strategii multianuale este un lucru normal într-o societate europeană, el riscă să rămână doar la stadiu de proiect scris pe hârtie, pentru că pare a fi asumat unilateral, fără sprijin din partea altor actori instituționali, economici, sociali și, nu în ultimul rând, politici”.
PDL Ilfov propune „o discuție mai amplă cu toți specialiștii partidelor din județul nostru pentru că întâlnirile de până acum au fost doar dezbateri tehnice. Nu avem nevoie de o strategie marca PNL și asumată integral de domnul Marian Petrache, președintele Consiliului Județean, ci de o strategie a întregului județ Ilfov, care să aducă bunăstare pentru toți cei aproape 400.000 de locuitori ai județului”, subliniază Nastea.
După cum se ştie, pentru prima oară la nivelul judeţului, Consiliul Judeţean Ilfov a conceput, cu ajutorul specialiştilor, o strategie de dezvoltare pentru termen mediu (2014 – 2020), în ultimele luni având loc, în mai multe localităţi din Ilfov, întâlniri pe diverse teme pe marginea acestui important document.