Acasă Educatie Penibil: FSLI vrea spor de toxicitate pentru profesorii care predau online/Urmează să...

Penibil: FSLI vrea spor de toxicitate pentru profesorii care predau online/Urmează să ceară spor de spor!

DISTRIBUIȚI

Despre faptul că mulți dascăli nu știu să lucreze cu computerul nu se spune nimic

Federația Sindicatelor Libere din Învățământ cere spor pentru profesorii care trebuie să predea online, în contextul pandemiei de coronavirus. Nu toți profesorii sunt însă de acord cu această solicitare, mai ales în contextul în care este campanie electorală. Sindicaliștii susțin că dascălii care folosesc dispozitivele electronice sunt expuși la radiații și ar trebui să beneficieze de un stimulent financiar. Sindicatul nu se arată, însă, îngrijorat de lipsa de pregătire a profesorilor în ceea ce privește acest sistem de predare.

Campanie electorală ”pe față”

Profesorul Marcel Bartic a declarat la Digi24 că această solicitare nu se justifică și că perioada e delicată pentru a face astfel de cereri, fiind campanie electorală.

”Este nevoie de investiții, de creștere salarială, dar nu în campanie. Cerem asta pentru profesori fără să ne gândim că și elevii stau 5 – 6 ore în fața unui calculator. Este ridicol să cerem spor de toxicitate, pentru că e un lucru banal pentru oricine în mediul privat să lucreze așa. Suntem de acord că este nevoie de o mărire a salariilor, dar nu cu sporuri de felul ăsta, e penibil. Cererea asta de mărire a salariilor otova e nedreaptă pentru profesorii care din 11 martie și-au făcut datoria față de elevi pentru că în egală măsură va trebui să acceptăm că sunt și unii care nu au făcut nimic luni de zile. Și acum cerem măriri? Este nedrept față de cei care și-au făcut treaba. Mă simt penibil că cineva în numele profesorilor cere bani, sună ca o negociere penibilă pentru voturi”, a spus Marcel Bartic, citat de Digi24.ro.

Școlarizarea profesorilor, doar pe hârtie

Profesorul a pledat și pentru o regândire a modului în care profesorii fac cursuri doar pentru a obține hârtii necesare pentru dosarele de gradație, și fără să își însușească de fapt competențe.

El a spus că de zece ani se fac cursuri pentru familiarizarea profesorilor cu tehnologia, dar că mulți s-au dus doar pentru a obține un certificat.

„Profesorii să fie evaluați pe bune, nu prin hârtii, cursurile ar trebui redirecționate nu pentru obținerea unei hârtii, ci pentru competențe.

Din dosarele de gradație trebuie să dăm o altă importanță formării profesionale, nu doar să o reducem la hârtii”, a conchis profesorul.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here