La data de 29 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Ilfov au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară, în municipiul București, în județul Ilfov și județul Dâmbovița, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de delapidare în formă continuată și concurență neloială, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – septembrie 2022, în baza aceleiași rezoluții infracționale, două persoane, care dețineau funcții de conducere, în cadrul unei societății, împreună cu alți trei complici, ar fi deturnat activitatea comercială a persoanei vătămate în beneficiul unor societăți comerciale controlate indirect de către aceștia.
În concret, persoanele cercetate ar fi comercializat utilaje la prețuri sub valoarea de piață, ar fi utilizat fără drept resursele societății vătămate și ar fi divulgat și folosit secrete comerciale în relația cu clienții, cu încălcarea obligațiilor de confidențialitate asumate, obținând astfel un folos patrimonial injust pentru societățile pe care le controlau.
Prejudiciul cauzat este estimat la aproximativ 1.500.000 de lei.
Cinci persoane, cu vârste între 45-50 de ani, bănuite de comiterea faptelor, vor fi conduse la sediul unității de poliție pentru audieri și pentru dispunerea măsurilor legale care se impun, în funcție de probatoriul administrat.
Activitățile desfășurate au ca scop administrarea probatoriului în vederea stabilirii întregii activități infracționale și dispunerii măsurilor legale care se impun.














