Acasă Anchete Percheziții domiciliare, într-un dosar penal cu prejudiciu de 9 milioane de lei...

Percheziții domiciliare, într-un dosar penal cu prejudiciu de 9 milioane de lei în București și Ilfov

DISTRIBUIȚI
Imagine cu rol ilustrativ. Foto arhivă

Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală.

Cercetările privesc societăți care își desfășoară activitatea în domeniul construcțiilor și transporturilor rutiere, în legătură cu înregistrarea în evidența contabilă de cheltuieli care ar avea la bază operațiuni fictive, în baza unor facturi emise în numele unor societăți ce nu ar fi efectuat livrările de bunuri ori prestările de servicii, cu impact negativ atât asupra mediului de afaceri, cât și asupra bugetului de stat.

În cauză, este efectuată urmărirea penală față de 15 persoane bănuite, fiind stabilit un prejudiciu, în cuantum de 9 milioane de lei.

De asemenea, vor fi efectuate și 7 verificări la sediile sociale și punctele de lucru ale societăților implicate în mecanismul infracțional și vor fi puse în executare 15 mandate de aducere emise pe numele persoanelor cercetate în dosar.

Mandatele de aducere sunt emise în scopul identificării bănuiților și conducerii la sediul Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice, pentru aducerea la cunoștință a calității procesuale, a drepturilor și obligațiilor aferente și audierii în calitate de persoană bănuită, precum și instituirii de măsuri asigurătorii cu privire la bunurile mobile și imobile deținute de 10 bănuiți.

2 COMENTARII

  1. […] Polițiștii Direcției de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române efectuează 6 percheziții domiciliare, în municipiul București și în județul Ilfov, într-un dosar penal aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, în care se efectuează cercetări cu privire la săvârșirea de infracțiuni de evaziune fiscală. Cercetările privesc societăți care […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here