Acțiunea a avut loc și în Ilfov
Polițiștii și procurorii DIICOT Călărași au efectuat 150 de percheziții domiciliare la o grupare care a cauzat un prejudiciu de peste 8.200.000 de lei, prin întocmirea, în fals, a documentației necesare pentru obținerea de indemnizații de creștere a copilului. 23 de persoane au fost arestate preventiv, iar 4 sunt cercetate sub control judiciar.
În perioada 5 – 13 noiembrie 2020 au fost efectuate 150 de percheziții domiciliare, în București și în județele Călărași, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Argeș, Bacău şi Vaslui.
De asemenea, au pus în aplicare 153 de mandate de aducere, emise pe numele unor persoane care au beneficiat de indemnizații de creștere a copilului, obținute în mod ilegal. Persoanele respective au fost conduse la sediul poliției, în vederea audierii.
În urma perchezițiilor domiciliare, au fost descoperiți și ridicați, în vederea confiscării, 103.070 de lei, 33.110 euro, 970 de dolari, 400 de shekeli israelieni, 280 de lire sterline, 2,6 kg. de aur și un pistol tip airsoft.
De asemenea, la domiciliul uneia dintre persoanele bănuite, au fost descoperiți 10.000 de dolari, 20.500 de euro și 7.500 de lire, în bancnote false.
În cauză, urmează a fi dispuse măsuri asiguratorii asupra mai multor bunuri imobile, până la concurența prejudiciului cauzat, de aproximativ 1.700.000 de euro.
În acțiune, au fost angrenați 425 de polițiști, 16 luptători ai Serviciului pentru Intervenții și Acțiuni Speciale și 85 de luptători din cadrul Jandarmeriei Române. Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcția Operațiuni Speciale.
În cadrul dosarului penal sunt efectuate cercetări faţă de 180 de persoane bănuite.
Au fost reținute 23 de persoane, care, la data de 4 noiembrie 2020, au fost arestate preventiv de Tribunalul Călăraşi, iar față de 4 persoane a fost dispusă măsura preventivă a controlului judiciar.
Reamintim că operațiunea a debutat la data de 3 noiembrie 2020, când polițiștii Serviciului de Investigații Criminale al Inspectoratului de Poliție Județean Călărași împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – B.T. Călărași au efectuat 50 de percheziții domiciliare, în București și în județele Călărași și Ilfov, pentru destructurarea unui grup infracțional organizat specializat în înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals în declarații.
Din cercetări a reieșit că, în perioada 2017 – 2020, s-a constituit și acționat un grup infracțional organizat care, prin întocmirea, în fals, a documentației necesare, a obținut sume consistente de bani, cu titlu de indemnizație de creștere a copilului cu vârsta de până la 2 ani. În scopul obținerii banilor, membrii grupului ar fi identificat potențiali beneficiari, respectiv persoane devenite de curând părinți sau care urmau să devină părinți în perioada imediat următoare.
Beneficiarii recrutați în acest scop de membrii grupului ar fi fost persoane fără venituri sau cu o situație materială precară, care au acceptat să utilizeze documente false puse la dispoziție de către membrii grupului, pe baza cărora să obțină indemnizații generoase de creștere a copilului, sume pe care să le împartă apoi, pe parcursul celor 2 ani, împreună cu membrii grupului. În acest scop, gruparea infracțională a deținut, de facto, mai multe societăți comerciale fantomă, pe care ar fi făcut angajări fictive, retroactive, documentația întocmită atestând, în fals, că beneficiarii au fost angajați în aceste societăți comerciale pentru perioada cerută de lege, precizându-se că beneficiarii ar fi primit salarii consistente.
Pentru că aceste societăți comerciale au fost înregistrate pe numele unor persoane interpuse, nu s-a achitat, pentru perioada precizată, nici un fel de impozit pe salariu, astfel că acestea au ajuns să figureze cu datorii foarte mari la bugetul de stat. Au existat și situații în care unii beneficiari au refuzat să achite, ulterior virării banilor, partea stabilită din indemnizație membrilor grupării organizate. În aceste cazuri, membrii grupului infracțional organizat au apelat la recuperatori sau au făcut demersuri pentru încetarea acordării dreptului.
Pentru a evita astfel de situații, în cazul unor beneficiari, membrii grupului infracțional organizat au reținut cardurile beneficiarilor și au retras din bancomate indemnizația, de această dată, ei fiind cei care, lunar, au înmânat beneficiarilor, jumătate din cuantumul indemnizației de creștere a copilului.