Acasă Anchete Perchezițiile Poliției Române și Ministerului Public, pentru combaterea criminalității, continuă

Perchezițiile Poliției Române și Ministerului Public, pentru combaterea criminalității, continuă

DISTRIBUIȚI

 În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară.

Astfel, astăzi, 3 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de caz, efectuează 356 de percheziții domiciliare, în cadrul unor acțiuni operative, pentru tragerea la răspundere a persoanelor implicate în comiterea de fapte penale și protejarea comunității de activitățile ilegale.

Activitățile sunt efectuate în cadrul unor dosare penale în care se fac cercetări pentru săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală, obținere ilegală de fonduri, înșelăciune, fals, constituirea unui grup infracțional organizat, spălarea banilor, contrafacere, falsificarea de instrumente oficiale, proxenetism, contrabandă, delapidare, trafic de influență, abuz în serviciu, nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, furt calificat, lipsire de libertate, tâlhărie calificată, șantaj și infracțiuni prevăzute de Codul fiscal.

Acțiunile urmăresc documentarea activității infracționale a persoanelor cercetate, recuperarea prejudiciilor și indisponibilizarea bunurilor obținute din săvârșirea de infracțiuni sau deținute ilegal.

Persoanele depistate vor fi conduse la audieri, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză.

Activitățile de astăzi se desfășoară în contextul măsurilor luate la nivelul Poliției Române, pentru combaterea infracționalității de orice fel.

1 COMENTARIU

  1. […]  În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, se desfășoară mai multe acțiuni, la nivel național, pentru combaterea infracțiunilor economico – financiare, la regimul armelor și al faptelor de natură judiciară. Astfel, astăzi, 3 iunie, polițiștii, sub supravegherea procurorilor de […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here