La 24 noiembrie a.c. polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Ilfov efectuează șase percheziții și pun în executare patru mandate de aducere, în vederea probării activității membrilor unei grupări specializate în comiterea de infracțiuni cu violență. Perchezițiile vizează patru bărbați, cu vârste cuprinse între 20 și 36 de ani și se desfășoară în județele Ilfov, Călărași și Neamț.
Cei în cauză sunt bănuiți de comiterea unor tâlhării, precum și a unei tentative la infracțiunea de omor. Din investigații a reieșit faptul că, în cazul tâlhăriilor, membrii grupării ar fi pătruns în locuințe, din județul Ilfov, atât pe timp de zi, cât și pe timp de noapte, și ar fi recurs la amenințări și acte de violență asupra proprietarilor imobilelor în scopul obținerii de bani și bunuri de valoare (bijuterii și ceasuri). Prin faptele lor, ar fi creat un prejudiciu total de aproximativ 15.000 de euro. În acest caz, polițiștii desfășoară activități sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.