Manualele școlare sunt mai mult decât doar materiale de învățare – spun povești, formează atitudini și influențează modul în care tinerii văd lumea. Dar dacă aceste povești sunt copleșitor de negative? Ce se întâmplă dacă, în loc să construiască rezistență, acestea consolidează neputința și frica? Acestea sunt câteva din întrebările la care cercetătorii Mădălina Chitez, Simina Ioana Frâncu și Roxana Rogobete și-au propus să răspundă.
Preocupate de pesimismul învățat de elevi, cele trei cercetătoare au prezentat în cadrul Conferinței Internaționale „Voci și tăceri”, organizată la Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, un studiu referitor la „Pesimismul cultural în educația românească”.
Potrivit Mădălinei Chitez, cercetător în lingvistică aplicată la Universitatea din Timișoara, textele școlare promovează tot mai mult o viziune pesimistă și fatalistă asupra vieții.
În cadrul studiului, în care a fost analizate manuale școlare din diferite perioade (înainte de 1990 și după 2000), aceasta a identificat trei teme problematice predominante: narațiuni negative (despre traume și suferință), fatalism (credința că totul e predeterminat) și sentimentul de neputință (lipsa controlului asupra propriei vieți).
Studiul analizează peste 40 de manuale de limba și literatura română pentru clasele V–VIII, folosind metode de lingvistică de corpus, analiză critică a discursului și analiză a sentimentelor. Comparând manualele vechi (pre-1990) și cele noi (post-2000), cercetarea relevă o tendință accentuată de promovare a poveștilor pesimiste și a unei viziuni fataliste asupra vieții.
Cele trei teme recurente identificate sunt:
Narațiuni negative – traume, pierderi, suferință
Fatalism – credința în destin, voia divină, lipsa de opțiuni
Neputință – pasivitate, constrângere, lipsa de control.
Fragmente precum „Tot în închisoare rămâi. Chiar dacă nu i se văd zidurile.” sau „Răbdarea nu mai are din ce să se hrănească.” descriu un univers emoțional sumbru, în care elevii sunt puși în fața unor realități crude, fără speranță sau soluții.
Folosind metode avansate de analiză lingvistică, Chitez a observat că manualele moderne, deși lipsite de încărcătura ideologică a celor vechi, prezintă adesea situații traumatice fără rezolvare sau context moral. Pasaje precum „Toată lumea știe că trebuie să murim cândva. Nimeni nu poate opri moartea. Nu contează dacă vine de la un cancer sau de la un taliban.” (manual pentru clasa a V-a) expun elevii la realități crude fără să le ofere instrumente pentru procesarea lor emoțională.
Manualele moderne tind să prezinte durerea emoțională ca un dat inevitabil, fără context etic sau narativ care să încurajeze reziliența.
Studiul a identificat și cele mai deprimante fragmente din manualele de gimnaziu:
Locul 3: Cu și fără ghiozdan (clasa a șaptea) – Pierdere și melancolia copilăriei
Locul 2: Legenda Meșterului Manole (clasa a opta) – Sacrificiu uman, durere metafizică
Locul 1: Eu sunt Malala (clasa a cincea) – Amenințare cu moartea, traumă, fatalism
Pe de altă parte, surprinzător, manualele vechi, deși ideologic orientate, ofereau un cadru moral mai structurat, care atenua impactul emoțional al textelor negative. În contrast, actualele manuale riscă să alimenteze o cultură a pesimismului și pasivității, cu potențiale efecte de durată asupra modului în care elevii se raportează la provocările vieții și la societate în general.
Concluzia: literatura școlară actuală riscă să alimenteze o cultură a pesimismului, pasivității și resemnării, cu efecte de durată asupra modului în care elevii se raportează la viață și societate.




