Acasă Anchete Peste 2,2 milioane de facturi a stornat Electrica Furnizare

Peste 2,2 milioane de facturi a stornat Electrica Furnizare

DISTRIBUIȚI

Comandamentul pentru Energie din cadrul ANPC a finalizat 94 de acțiuni de control, în întreaga țară, alte 100 aflându-se în curs de derulare. Până acum, au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de 645.000 lei, la care s-au adăugat 4 propuneri de încetare a practicilor comerciale incorecte în raport cu consumatorii și măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii.

Până la această oră, de exemplu, la operatorul economic Electrica Furnizare, prin procesul verbal de constatare a contravenției, s-au stornat 2.232.224 de facturi la care nu se cuprinseseră conceptele de compensare/plafonare de la 1.11.2021, urmând a se emite un număr egal, în ogindă de facturi calculate conform normelor legale în vigoare.

Cele mai importante abateri conmstatate de comisarii ANPC:

nu a fost aplicată plafonarea și compensarea prețurilor conform OUG118/2021 începând cu 1.11.2021

tabelul privind consumul energie electrică, de pe site-ul companiei nu cuprinde consumul zilnic de referință, inclusiv marja de 10%

informările privind compensarea facturilor de energie electrica și gaze naturale, transmise clienților, nu conțin elementele din care este compus prețul la care se aplică compensarea

nerestituirea la termen a avansului achitat la trecerea la alt furnizor,

nerespectarea termenului de răspuns la solicitarile petenților de încheiere a contractelor de furnizare pentru energie electrică și gaze naturale, punând consumatorii în situația de a nu cunoaște statusul contractului o perioadă de până la 60 de zile.

contractele emise nu conțin prețul serviciilor din prețul gazului, doar prețul total, astfel încât consumatorul nu poate verifica modalitatea de calcul al compensării acordate

diferențe de preț între 2 notificări privind prețul emis de operatorul economic unui consummator

împiedicarea, sub orice formă a comisarilor ANPC de a exercita atribuțiile de serviciu: nerespectarea termenului de răspuns;

procedură nesigură: operatorul economic nu s-a asigurat că notificările privind majorările de preț au fost primite de consumatori;

practică comercială incorectă: majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative

furnizarea de energie electrică, fără licență

nerespectarea termenului de facturare și facturarea comasată pe două luni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here