Acasă Anchete Peste 4.000 de pomi de Crăciun, tăiați ilegal, confiscați

Peste 4.000 de pomi de Crăciun, tăiați ilegal, confiscați

DISTRIBUIȚI

În perioada 11 – 17 decembrie a.c., în urma neregulilor constatate, polițiștii au confiscat peste 1.300 m.c. de material lemnos și 4.424 de pomi de Crăciun.

În această săptămână, Poliția Română a continuat acțiunile pentru protejarea fondului forestier.

Cele 1.585 de controale ale polițiștilor au vizat verificarea depozitelor și instalațiilor de prelucrare a lemnului, dar și verificarea legalității transporturilor de material lemnos și a pomilor de Crăciun.

Pentru îndeplinirea acestor obiective, au fost instituite filtre, iar polițiștii de larutieră și cei specializați în combaterea delictelor silvice au verificat transporturile de material lemnos.

Începând de vinerea trecută, în cadrul acțiunilor desfășurate, polițiștii au înregistrat 181 de dosare penale, fiind cercetate 73 de persoane.

Totodată, au aplicat 241 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 330.000 de lei, pentru nerespectarea Legii 171 din 2010, iar, ca măsură complementară, au fost ridicați, în vederea confiscării, aproape 1.340 de metri cubi de material lemnos de diferite specii, în valoare de aproximativ 380.000 de lei.

Au fost găsiți peste 124 de metri cubi de lemn, în valoare de 64.340 de lei, tăiat ilegal și au fost confiscați 4.424 de pomi de Crăciun, în valoare de 117.100 de lei.

La 112, au fost primite 18 apeluri privind transportul de material lemnos, dintre care 5 au fost confirmate ca fiind ilegale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here