În primele patru luni ale anului 2019, valorile de trafic înregistrate în punctele de trecere a frontierei, de la nivelul întregii ţări, au fost de aproximativ 13,6 milioane treceri persoane (11,3 milioane cetăţeni UE și 2,3 milioane cetăţeni non UE), dintre care 6.350.000 pe sensul de intrare si 7.250.000 pe sensul de ieşire, precum şi 3,8 milioane mijloace de transport.
De asemenea, în urma misiunilor de supraveghere şi control desfăşurate în punctele de frontieră, precum şi în zona de competenţă, în perioada analizată, poliţiştii de frontieră au constatat 6.102 de fapte ilegale (2.642 infracţiuni şi 3.460 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini, prin care a fost încălcată legislaţia română.
Cu ocazia controlului de frontieră, de la începutul anului, poliţiştii de frontieră nu au permis intrarea în România unui număr de 2.497 cetăţeni străini, ca urmare a neîndeplinirii condiţiilor legale de intrare în ţară. Principalele motive pentru care a fost dispusă măsura de nepermitere a intrării în ţară au fost: nu posedau documentaţia necesară pentru a justifica scopul şi condiţiile de şedere, respectiv nu deţineau o viză valabilă sau un permis de şedere valabil.
De asemenea, nu s-a permis ieşirea din ţară unui număr de 1.376 de cetăţeni români şi cetăţeni străini, din diferite motive legale.
Totodată, la controlul de frontieră au fost depistate 36.354 alerte Schengen ori naționale, din care peste 806 semnalări au vizat diferite bunuri căutate de autorităţi în vederea confiscării, fiind astfel depistate 75 de autovehicule semnalate ca fiind furate sau căutate de autorităţi din state aparţinând Uniunii Europene.
De asemenea, poliţiştii de frontieră au depistat 672 persoane date în urmărire generală, cetăţeni români şi străini, care apoi au fost predate autorităţilor competente din cadrul Poliţiei Române pentru luarea măsurilor legale. Acestea au fost depistate în punctele de frontieră, atât pe sensul de ieşire din ţară, cât şi la intrare în România.
În majoritatea cazurilor, persoanele urmărite general săvârşiseră, atât în România cât şi pe teritoriul Uniunii Europene, infracţiuni de drept comun – furt, tâlhărie, înşelăciune, vătămare corporală, etc., dar şi fapte care au legătură cu criminalitatea transfrontalieră.
Politia de Frontieră Română cooperează, de asemenea, cu toate structurile cu atribuţii pe linia prevenirii şi combaterii infracţionalităţii transfrontaliere (Poliţia Română, DGV etc.) măsurile adoptate la frontieră împotriva persoanelor aflate în atenţia autorităţilor fiind luate în conformitate cu legislaţia europeană în materie.