Acasă Economie PFA-urile și întreprinderile individuale care au mai mult de cinci, respectiv zece...

PFA-urile și întreprinderile individuale care au mai mult de cinci, respectiv zece coduri CAEN vor fi radiate din Registrul Comerțului

DISTRIBUIȚI

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale atrage atenția asupra obligativității beneficiarilor Programului Național de Dezvoltare Rurală, constituiți ca persoană fizică autorizată și ca întreprindere individuală, de a se conforma prevederilor Legii nr. 182/ 2016 și de a transmite la AFIR documentele necesare în termen de maximum 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință a Notificării emise de AFIR.

În conformitate cu Legea nr. 182/ 2016, persoanele fizice autorizate (PFA) și întreprinderile individuale (ÎI) aveau obligația îndeplinirii până la 18 martie 2019 a condiției privind numărul maxim de clase de activități prevăzute de codul CAEN, respectiv maximum cinci clase pentru PFA și maximum zece clase pentru ÎI. În cazul nerespectării acestor prevederi, acestea sunt radiate din Registrul Comerțului începând cu data de 18.03.2019.

Beneficiarii PNDR, constituiți ca PFA și ÎI, care se regăsesc în situația descrisă mai sus, trebuie să depună la CRFIR sau OJFIR (în funcție de tipul de proiect), documentele prin care au fost reautorizați, dar nu mai târziu de 14 zile lucrătoare de la data luării la cunoștință și cu respectarea următoarelor condiții: menținerea formei de organizare conform celei existente la data încheierii contractului sau a deciziei de finanțare; în cazul în care beneficiarul era autorizat ca PFA, dar la această dată are un număr de salariați mai mare de trei, poate proceda la momentul reautorizării la schimbarea formei de organizare, respectiv ca ÎI (titular al unei întreprinderi individuale); să aibă aceleași coduri CAEN aferente proiectului pentru care a primit finanțare; să se înregistreze în Registrul Unic de Identificare APIA (RO APIA); să preia integral exploatația sau exploatațiile pe noua formă de organizare, astfel încât să nu aibă consecințe asupra stabilirii dimensiunii economice a exploatației agricole deținute de beneficiar.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here