Acasă Economie Plafonarea prețurilor la energie a fost prelungită

Plafonarea prețurilor la energie a fost prelungită

DISTRIBUIȚI

Guvernul aprobă prelungirea schemei de plafonare a prețurilor la energie electrică și gaze naturale şi după 1 aprilie. Premierul Marcel Ciolacu a declarat, în deschiderea ședinței executivului, că prin această măsură se dorește protejarea populației și susținerea economiei.

Pentru energie electrică, plafonarea va fi prelungită încă trei luni, până pe 30 iunie, iar după aceea executivul va adopta un sistem de carduri sau vouchere care vor fi acordate persoanelor vulnerabile, pentru a le ajuta să plătească facturile la energie. Iar în cazul gazelor naturale, plafonarea va fi prelungită un an de zile, până pe 31 martie anul viitor.

„Aprobăm azi continuarea plafonării prețurilor energiei și gazelor pentru a proteja populația și a susține economia. La energie, prelungim schema cu trei luni până la final de iunie, iar între timp venim cu măsuri pentru a mări volumele din piață ca prețul să rămână scăzut. La gaze vom păstra plafonarea încă un an, ca să refacem stocurile pentru iarna viitoare la prețuri suportabile”, a spus Marcel Ciolacu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here