Acasă Economie Planul de acțiuni al ANCOM pentru anul 2024, în consultare publică

Planul de acțiuni al ANCOM pentru anul 2024, în consultare publică

DISTRIBUIȚI

 ANCOM lansează în consultare publică planul său de acțiuni pentru anul 2024. Autoritatea își propune pentru acest an, printre altele, continuarea proiectelor care privesc cadrul de reglementare tehnică și economică a serviciilor de comunicații electronice, o atenție deosebită fiind acordată planificării strategice a sectorului, precum și cartografierii disponibilității serviciilor de comunicații electronice. În contextul în care Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului devine obligatoriu în statele membre, ANCOM și-a propus acțiuni privind aplicarea acestui regulament și elaborarea legislației secundare specifice. Un interes particular va fi acordat serviciilor poștale, având în vedere că la finalul anului 2024 expiră desemnarea furnizorului de serviciu poștal universal.

Reglementări privind serviciile de comunicații electronice

Pentru cartografierea disponibilității serviciilor de comunicații electronice, Autoritatea și-a propus să implementeze proiecte precum publicarea listei zonelor fără servicii funcţionale de internet în bandă largă la punct fix și studiul privind determinarea ariei teritoriale de acoperire a reţelelor publice fixe capabile să furnizeze servicii în bandă largă.

Cetățenii României au dreptul de a li se asigura, în măsura în care este rezonabil, accesul la cel puțin un serviciu funcțional de internet în bandă largă, prin intermediul unei conexiuni la punct fix. Pentru asigurarea acestui drept, ANCOM va elabora o decizie pentru stabilirea criteriilor de rezonabilitate pentru furnizarea acestui tip de serviciu având în vedere, după caz, costurile de instalare a serviciului, poziționarea imobilului față de o cale de comunicație terestră, condițiile geografice deosebite, situația locativă a persoanelor fizice sau altele asemenea.

În cursul anului 2024, ANCOM va finaliza strategia de reglementare în comunicații electronice 2026 și va actualiza www.aisemnal.ro, harta privind acoperirea rețelelor de telefonie mobilă, cu rezultatele campaniei de măsurare a acoperirii cu semnal care urmează a fi desfășurată în 2024.

Alte proiecte planificate în proiectul planului de acțiuni vizează actualizarea deciziei privind colectarea datelor statistice, revizuirea pieței serviciilor de acces local la puncte fixe, revizuirea Deciziei nr. 1023/2008 privind realizarea comunicațiilor către Sistemul naţional unic pentru apeluri de urgență, precum și stabilirea tarifelor orientative de acces la unele infrastructuri fizice rutiere, aceasta din urmă contribuind la continuarea implementării prevederilor Legii Infrastructurii.

Și în acest an, împreună cu ANRCETI, autoritatea omoloagă din Republica Moldova, ANCOM va monitoriza și raporta evoluțiile înregistrate în 2023, ca urmare a aplicării Acordului privind reducerea tarifelor de furnizare a serviciilor de roaming internațional și a celor de apeluri internaționale între România și țara vecină, asumat de guvernele celor două state în februarie 2022.

Regulamentul (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului

Pentru aplicarea regulamentului european în România, a fost elaborat un proiect de lege care stabilește măsurile legislative naționale necesare pentru aplicarea prevederilor Regulamentului (UE) 2022/2065 al Parlamentului European și al Consiliului privind o piață unică pentru serviciile digitale și de modificare a Directivei 2000/31/CE (Regulamentul DSA) în România, act legislativ obligatoriu pentru statele membre începând cu data de 17 februarie 2024. Proiectul se află pe circuitul legislativ pentru adoptare în cadrul Parlamentului.

Autoritatea va elabora legislația secundară privind modul de transmitere a informațiilor referitoare la notificarea furnizorilor de servicii intermediare, procedura de soluționare a plângerilor, condițiile și procedurile de acordare, suspendare, încetare și revocare a statutului de notificator de încredere și a celui de cercetător agreat. Vor fi totodată stabilite regulile generale de derulare a inspecțiilor de către personalul de control al ANCOM, precum și condițiile și procedura de acordare, încetare și revocare a certificării organismelor extrajudiciare de soluționare a litigiilor.

Reglementări privind serviciile poștale

În sectorul serviciilor poștale, Autoritatea are în vedere derularea unei proceduri privind desemnarea unuia sau mai multor furnizori de serviciu universal, având în vedere faptul că desemnarea furnizorului de serviciu universal în domeniul serviciilor poștale expiră la 31 decembrie 2024. Un alt proiect cu impact asupra sectorului serviciilor poștale vizează elaborarea strategiei de reglementare în domeniul serviciilor poștale 2025.

Proiectul planului de acțiuni pentru anul 2024 mai cuprinde realizarea unui studiu privind implementarea serviciilor de tip self-service pentru livrarea trimiterilor poștale, a unui raport privind calitatea serviciilor de coletărie și impactul comerțului electronic asupra pieței serviciilor poștale, dar și a raportului privind indicatorii statistici ai sectorului. În același timp, Autoritatea va continua proiectul privind monitorizarea aplicării Regulamentului nr. 2018/644 privind livrarea coletelor transfrontaliere prin colectarea și verificarea datelor statistice și a informațiilor transmise de către furnizorii de servicii poștale.

Administrarea și gestionarea spectrului de frecvențe și a resurselor de numerotație

În domeniul administrării și gestionării spectrului de frecvențe radio și a resurselor de numerotație, Autoritatea și-a propus elaborarea unei decizii cu privire la procedura de alocare și asignare a codurilor atribuite României prin acorduri internaționale pentru stații de radiocomunicații, precum și organizarea unei consultări publice privind stabilirea modalității de licențiere a  benzilor de frecvențe 1980 – 2010 MHz (Pământ – spațiu) / 2170 – 2200 MHz (spațiu – Pământ) atribuite serviciului mobil prin satelit, după expirarea licențelor acordate către Inmarsat Ventures SE și Echostar Mobile Limited în baza Deciziei Comisiei Europene nr. 2009/449/CE.

În contextul actualizării cadrului general de reglementare a comunicațiilor din România, Autoritatea și-a propus revizuirea prevederilor Deciziei nr. 543/2017 privind certificarea personalului operator al stațiilor de radiocomunicații.

Procesul de consultare publică

Planul de acţiuni al ANCOM pentru anul 2024 poate fi consultat aici, persoanele interesate fiind invitate să formuleze şi să transmită observaţii şi propuneri până la data de 20.02.2024, pe adresa sediului central al ANCOM (Str. Delea Nouă nr.2, sector 3, Bucureşti), prin intermediul Registraturii online sau prin intermediul direcţiilor regionale ale Autorităţii. Observaţiile pot fi transmise şi prin fax la numărul +40 372 845 402 sau prin e-mail pe adresa consultare@ancom.ro.

Sondaj de evaluare a satisfacției

ANCOM a lansat un sondaj de evaluare a satisfacției utilizatorilor finali ai serviciilor de comunicaţii (servicii de comunicații electronice și servicii poștale) faţă de activitatea sa, cu scopul de a înțelege mai bine nevoile și așteptările utilizatorilor și de a asigura o informare corespunzătoare cu privire la piața de comunicații. Sondajul de opinie poate fi completat până cel târziu 29 februarie 2024, aici.

2 COMENTARII

  1. […]  ANCOM lansează în consultare publică planul său de acțiuni pentru anul 2024. Autoritatea își propune pentru acest an, printre altele, continuarea proiectelor care privesc cadrul de reglementare tehnică și economică a serviciilor de comunicații electronice, o atenție deosebită fiind acordată planificării strategice a sectorului, precum și cartografierii disponibilității serviciilor de comunicații electronice. În contextul în […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here