Acordul de Cooperare privind acordarea titlului ”Capitala Tineretului din România” și pentru implementarea programului ”Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024” a fost semnat în cadrul unui eveniment care a avut loc la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești, la un an de la câștigarea competiției pentru obținerea titlului.
Orașul Ploiești a câștigat titlul ”Capitala Tineretului din România” pentru anul 2024, urmând să își desfășoare mandatul în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2024, cu programul ”Ploiești, Let’s PLAY” (Partnership. Lifelong-Learning. Advocacy. YOUth), structurat pe patru direcții de acțiune: crearea contextului de stare de bine, acțiunea tinerilor în comunitate, consolidarea ecosistemului de tineret și crearea de perspective pentru tineri.
În cadrul evenimentului pentru semnarea Acordului de Cooperare, panelul a fost format din reprezentanți ai Echipei de Guvernanță ”Capitala Tineretului din România”: Nicoleta Deliu-Pașol, Director Comunicare – Banca Comercială Română, Mircea Meriacri, președintele Consiliul Tineretului din România, Tudor Ogner, director executiv – Capitala Tineretului din România, președintele Federației Tinerilor din Cluj, András Farkas, director Strategic – ”Capitala Tineretului din România 2024” și Director Strategic – Grupul PONT și din reprezentanți ai echipei ”Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024”.
La dezvoltarea programului ”Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024” au contribuit tinerii și organizațiile de și pentru tineret. Iar, încă de la început, programul s-a bucurat de susținerea Primăriei Ploiești, Consiliului Județean Prahova, Prefecturii Prahova și a tuturor instituțiilor subordonate.
Programul ”Capitala Tineretului din România” oferă fiecărui oraș din România oportunitatea de a-și transforma viziunea în proiecte de dezvoltare concrete, timp de un an de zile, cu participarea activă a tinerilor. Programul se află la cea de-a VIII-a ediție și are la bază principii similare cu cele ale titlului ”Capitala Europeană a Tineretului” gestionat de Forumul European al Tineretului.
Programul ”Capitala Tineretului din România” s-a născut ca o continuare a programului Cluj-Napoca 2015 Capitala Europeană a Tineretului. Orașele purtătoare ale titlului ”Capitala Tineretului din România” au fost Timișoara 2016-2017 (ediție pilot axată în jurul conceptului CHECK-OUT Timișoara / Ce Caut: Timișoara), Bacău 2017-2018 (COLOREAZĂ-ȚI GENERAȚIA), Baia Mare 2018-2019 (#Uturn), Iași 2019-2020 (#rlSeUP!), Constanța 2021-2022 (#ComeToSEAus) și Târgu Jiu 2023 (#YouthURL).
Capitala Tineretului din România este un program-cadru de tineret, creat la nivel național, care funcționează pe principii similare cu cele ale Capitalei Europene a Tineretului (European Youth Capital). Programul permite organizațiilor de și pentru tineret să promoveze temele importante pentru categoria socială pe care o reprezintă și ajută autoritățile locale să-i identifice problemele și să atragă investiții publice și private pentru rezolvarea acestora și dezvoltarea ecosistemelor de sprijin.
Programul ”Capitala Tineretului din România” este implementat în parteneriat cu Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Acordul de Cooperare privind acordarea titlului ”Capitala Tineretului din România” și pentru implementarea programului ”Ploiești #LetsPLAY Capitala Tineretului din România 2024” a fost semnat în cadrul unui eveniment care a avut loc la Filarmonica ”Paul Constantinescu” Ploiești, la un an de la câștigarea competiției pentru obținerea titlului. Orașul Ploiești a câștigat titlul ”Capitala Tineretului din […] Citeste mai mult […]