Acasă Politic PNL, atac dur la USR

PNL, atac dur la USR

Deputatul Fechet zice că ministrul Apărării nu înțelege ce scaun ocupă / A luat-o pe urmele lui Moșteanu

Deputatul PNL Mircea Fechet îl atenționează pe ministrul USR al Apărării că  ”Lejeritatea nu este un standard în Apărare, iar exercițiile de imagine prin care sunt banalizate chestiuni de importanța strategică slăbesc credibilitatea României!”

Mircea Fechet a criticat dur declarațiile făcute recent de ministrul Apărării Naționale, după ridicarea nivelului de alertă la baza aeriană de la Deveselu – parte a sistemului antirachetă al NATO, prin care Radu Miruță anunța că ”militarii se uită mai des la monitor” și verifică portbagajele la intrarea în baza militară.

Liberalul face apel la responsabilitate, către toți «decidenții care navighează statul român prin desișurile geopolitice ale acestor timpuri», avertizând că «oricine tratează securitatea națională cu superficialitate nu are o problemă de comunicare, ci o problemă de înțelegere a funcției pe care o ocupă». Mircea Fechet a criticat «lejeritatea» cu care ministrul Apărării, Radu Miruță, a discutat în spațiul public despre creșterea nivelului de vigilență la baza de la Deveselu, care face parte din arhitectura antirachetă a NATO, reducând statutul unui obiectiv strategic la «o parcare păzită». Deputatul susține că exercițiile de popularitate ale ministrului Miruță duc în derizoriu instituția pe care o reprezintă și că «derizoriul este exact ceea ce nu îți permiți într-un domeniu cum este Apărarea». Fechet a subliniat că Armata României este una dintre instituțiile care se bucură de cel mai ridicat nivel de încredere publică, ”o încredere construită în timp prin profesionalism, disciplină și respect pentru importanța misiunii”. În aceste condiții, afirmă deputatul, fiecare mesaj transmis de ministrul Apărării are o greutate instituțională majoră, fiind urmărit nu doar de partenerii strategici, aliați și milioane de români, ci și de adversarii României.

Fechet: ”Nu este prima dată când vedem că domeniul Apărării este tratat cu, să-i spunem, lejeritate. Dl. Miruță este al doilea ministru, din partea aceluiași partid, care pare mai preocupat de exercițiile de imagine decât de gravitatea funcției.

Când ministrul Apărării vorbește, nu o face doar în nume personal. Vorbește în numele statului român și al unei instituții care protejează milioane de oameni.

În Apărare, cuvintele cântăresc aproape la fel de mult ca deciziile. Iar când le folosești superficial și dai explicații care banalizează chestiuni de importanță strategică, slăbești exact ceea ce ar trebui să întărești: credibilitatea României.

Apelul meu este unul la responsabilitate pentru toți decidenții care au de navigat România prin desișurile geopolitice ale acestor timpuri. Cine nu înțelege că lejeritatea nu este standardul de care avem nevoie acum, nu mai poate invoca doar probleme de comunicare, ci se află pe scaunul greșit”.