Acasă Politic PNL: Candidaturile pentru europarlamentare, până la 1 septembrie

PNL: Candidaturile pentru europarlamentare, până la 1 septembrie

DISTRIBUIȚI

Președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat că termenul limită pentru depunerea candidaturilor în partid pentru alegerile europarlamentare din mai 2019 este 1 septembrie, precizând că în Consiliul Național din 4 august vor fi validate criteriile, procedura și calendarul de alcătuire a listelor. Deși liderul PNL a spus că nu există o listă de candidaturi, potrivit unor surse politice citate de Mediafax, pe listă s-ar afla chiar Ludovic Orban, Vasile Blaga, dar o invitație a fost făcută și fostului lider PNL, Crin Antonescu, care însă nu a luat o decizie în acest sens.

La 4 august, pe ordinea de zi o să fie un raport al Biroului executiv, vor fi două proiecte de hotărâre, cel referitor la criteriile, procedura şi calendarul de alcătuire a listei candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare, un calendar de desemnare a candidaţilor PNL la funcţiile de primar în municipiile reşedinţă de judeţ. De asemenea, va fi supus dezbaterii şi adoptării un document numit ”Principiile bunei guvernări liberale”, a precizat Orban, la finalul ședinței de luni a Biroului Politic Național de la Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here