Acasă Politic PNL vrea lege privind interzicerea amnistierii și grațierii corupților

PNL vrea lege privind interzicerea amnistierii și grațierii corupților

DISTRIBUIȚI

PNL va renunța, în urma deciziei CCR, la interzicerea prin Constituție a amnistierii și grațierii infractorilor condamnați pentru corupție, dar va depune o inițiativă de modificare a legii penale în acest sens.

”Pentru noi, voința cetățenilor este literă de lege și proiectul de revizuire a Constituției va merge mai departe în dezbaterea parlamentară fără articolele respective, urmând ca după apariția motivației Curții Constituționale să elaborăm un proiect de lege de modificare a legii penale astfel încât să includem această decizie pe care au luat-o cetățenii români de a interzice amnistia și grațierea pentru faptele de corupție”, a declarat președintele Ludovic Orban la finalul ședinței Biroului Executiv al PNL.

CCR a respins, după cum se știe, ambele inițiative legislative de revizuire a Constituției, depuse de Putere și de Opoziție, în urma referendumului din 26 mai, hotărând cu unanimitate de voturi că propunerea referitoare la interdicția amnistierii sau grațierii corupților încalcă limitele revizuirii legii fundamentale.

Potrivit CCR, această interdicție poate fi introdusă prin lege, dar nu prin Constituție. Celelalte prevederi ale inițiativelor de revizuire – interzicerea ordonanțelor de urgență în domeniul justiției și oferirea posibilității și altor instituții de a ataca OUG-urile la CCR – au fost acceptate.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here