Într-un comentariu realizat pentru Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale[1], Nikos Tsafos[2], caută un răspuns la întrebarea ”Cum ar afecta un conflict în Ucraina securitatea energetică europeană?”, ajungând la conluzia că avem de-a face cu multe necunoscute. Orice evaluare trebuie să înceapă cu observații despre situația energetică a Ucrainei și rolul acesteia în sistemul energetic european. Numai atunci se poate înțelege pe deplin semnificația diferitelor scenarii.
Context
Ucraina a fost un nod cheie în sistemul energetic european, dar criticitatea sa a scăzut. În anii 1990, majoritatea gazelor pe care Rusia le-a exportat în Europa traversau Ucraina. De atunci însă, Rusia și-a diversificat rutele. În 1994, a început construcția conductei Yamal-Europa prin Belarus și Polonia, care și-a atins capacitatea maximă în 2006. În 2003, Rusia a finalizat o conductă către Turcia (Blue Stream), în 2011 a finalizat o rută către Germania (Nord Stream), iar în 2020 TurkStream a oferit o a doua legătură către Turcia. Acest efort rusesc de mai multe decenii a redus tranzitul ucrainean cu 70% — de la peste 140 de miliarde de metri cubi (bcm) în 1998 la mai puțin de 42 de miliarde de metri cubi în 2021.
Pe măsură ce rolul de tranzit al Ucrainei a scăzut, la fel a scăzut și numărul de țări care depind de ea pentru aprovizionare. Până în 2021, Ucraina era un coridor de tranzit în mare parte pentru gazul care intra în Slovacia, de unde a continuat către Austria și Italia. A fost o vreme când Ucraina trimitea mult gaz spre sud, în România, Bulgaria, Grecia și Turcia, dar TurkStream a schimbat asta. Chiar și Ungaria, al doilea cel mai mare destinatar de gaze din Ucraina în 2021, a oprit importurile în octombrie 2021.
Această schimbare a rolului Ucrainei a fost reflectată în cea mai recentă „simulare la nivelul întregii Uniuni a aprovizionării cu gaze și a infrastructurii” realizată de ENTSOG, organizația care coordonează operatorii naționali de transport de gaze (TSO) din Europa. Ea a constatat că impactul în aval al unei întreruperi în aprovizionarea ucraineană ar putea fi gestionat presupunând o piață care funcționează bine și o colaborare regională.
În acest moment, o întrerupere fizică a fluxurilor de gaze prin Ucraina ar afecta Slovacia, Austria și Italia ( ianuarie 2022 – n.n.), fiecare dintre acestea având opțiuni diferite de a face față. Italia, având în vedere accesul său la mare, are cele mai multe alternative. O reducere ar afecta și Polonia, care are mai multe opțiuni alternative ca niciodată. Moldova ar fi într-o poziție mai grea, deși importurile sale vin pe o altă arteră. Dacă gazul este întrerupt ar depinde de tipul și durata conflictului. Dacă aceste țări pot avea acces la alternative, va depinde de condițiile pieței globale și de cantitatea de gaz stocată pe tot continentul.
O întrerupere a tranzitului ucrainean ar afecta și Ucraina însăși. De-a lungul anilor, Ucraina a încetat să mai cumpere gaz direct din Rusia. În schimb, își satisface nevoile de import prin backhauling. În trecut, aceasta implica transportul de gaz către vest și apoi reimportarea lui. Acum, acest proces se face virtual. Potrivit operatorului sistemului de gaze din Ucraina, 89% din importurile Ucrainei din 2021 au venit prin backhaul virtual.
Acesta este contextul pentru a ne gândi la impactul asupra securității energetice a unui conflict din Ucraina. Țara a fost principalul coridor pentru livrarea gazului rusesc în Europa și, deși nu mai este, rămâne semnificativ pentru anumite țări. Dar securitatea energetică a Ucrainei depinde încă de rolul său de țară de tranzit. Asigurarea aprovizionării adecvate în țară fără un astfel de tranzit va fi considerabil mai dificilă. Dar, altfel, impacturile din aval ar fi mult mai localizate și mai înguste.
Implicațiile
Modul în care se desfășoară aceasta depinde de multe variabile. Un conflict din ianuarie nu este același lucru cu un conflict din aprilie, după ce iarna s-a terminat. O înfruntare de o săptămână diferă de una întinsă pe mai multe luni. Luptele localizate ar putea să nu afecteze fluxurile de gaze, în timp ce războiul total ar putea. Infrastructura de gaze ar putea fi vizată accidental sau chiar intenționat pentru a obține un avantaj militar. Pagubele produse infrastructurii pot fi minore sau majore. Acești parametri nu sunt cunoscuți în acest moment.
Dar unele scenarii pot fi analizate. O opțiune este ca fluxurile de gaz să fie întrerupte deoarece infrastructura este deteriorată. Sau gazul ar putea fi folosit ca pârghie. Rusia ar putea opri gazul pentru a face presiune asupra Ucrainei sau Europei. Ucraina ar putea întrerupe aprovizionarea pentru atrage Europa de partea ei. Sau fluxurile de gaz ar putea fi întrerupte fără ca vina să poate fi atribuită cuiva. Toate aceste variante sunt posibile. Atât timp cât perturbările sunt limitate la coridorul din Ucraina, consecințele din aval se vor limita la țările menționate mai sus.
Un alt set de scenarii implică conflictul energetic dincolo de Ucraina. Rusia ar putea întrerupe aprovizionarea nu doar prin Ucraina, ci și prin alte rute. Istoria ne spune că energia este o armă proastă pentru atingerea obiectivelor politice. Dar ar putea fi încă folosită. De fapt, unele voci afirmă susțin că Rusia deja folosește acestă pârghie, întrerupând livrările de gaz, în ciuda prețurilor record din Europa, care i-ar putea aduce avantaje economice. Realitatea este însă ceva mai complexă, dar nu există nicio îndoială că Rusia nu se face străină de panica din piață. Responsabilitatea sa este greu de ocolit.
Conflictul s-ar putea extinde și la conducta Nord Stream 2. Poziția germană nu s-a schimbat încă, deși Nord Stream 2 ar putea face parte din răspunsul Germaniei. Atitudinea Germaniei este încă o necunoscută în acest moment. În ciuda retoricii de la Washington, Germania nu poate să „anuleze” doar Nord Stream 2, deoarece conducta este deja construită. Și dacă nu există un conflict imediat în Ucraina, poziția Germaniei devine ingrată: fie trebuie să aprobe operaționalizarea conductei, fie să o temporizeze, în eventualitatea izbucnirii conflictului, lucru care va face ca amenințarea Rusiei să își piardă din forță. Oricum, în acest moment, nu se poate vorbi despre o stare de echilibru.
Ceea ce este clar în acest moment este că capacitatea Rusiei de a influența piața nu depinde de Nord Stream 2. În 2021, tot ceea ce a avut de făcut Rusia pentru a agita piețele a fost să nu-și reumple capacitățile de depozitare din Europa. Cu o asemenea pârghie este greu de crezut că o nouă conductă oferă Rusiei un avantaj decisiv. Cărțile Rusiei sunt puternice, indiferent de cum ajunge gazul în Europa. Și niciun nivel de diversificare nu ar putea permite Europei să elibereze în curând gazul rusesc. Asta e realitatea.
Dar dorința Germaniei de a pune Nord Stream 2 pe masă semnalează o nemulțumire mai largă față de Rusia, ale cărei mesaje contradictorii cu privire la aprovizionarea cu gaz i-au îndepărtat chiar și pe cei care acceptă rolul Rusiei în sistemul energetic european. În timp ce Rusia poate să nu folosească energia ca o armă deschisă, cu greu poate pretinde că este un furnizor de încredere așa cum a făcut-o în trecut.
Aici se află o ultimă ironie în tabla de șah energetică europeană. Europa și-a construit apărarea de la crizele energetice din 2006 și 2009. A investit miliarde în infrastructură care îi permite să importe gaze cu vaporul și să circule mai mult gaz pe continent. Rolul de tranzit al Ucrainei s-a redus. Dar atitudinea europeană față de Rusia s-ar putea schimba, parțial din cauza unui mare efort al Rusiei de a reaminti Europei de dependența sa de gazul rusesc. Astăzi Europa este mult mai bine protejată de o întrerupere a furnizării de gaze prin Ucraina, chiar dacă o astfel de întrerupere ar afecta-o. Pe măsura derulării crizei, rămâne de văzut care este toleranța Europei față de o astfel de dependență și pierderile Rusiei ar putea fi mai mici.
[1] Centrul de Studii Strategice și Internaționale (CSIS) este o instituție privată, scutită de taxe, care se concentrează pe probleme internaționale de politică publică. Cercetările sale sunt nepartizane și neproprietare. CSIS nu adoptă poziții politice specifice. În consecință, toate punctele de vedere, pozițiile și concluziile exprimate în această publicație trebuie să fie înțelese ca fiind exclusiv ale autorului (autorilor).
[2] Nikos Tsafos predă la Catedra James R. Schlesinger în Energie și Geopolitică a Programului de Securitate Energetică și Schimbări Climatice la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale (CSIS). În acest rol, el supraveghează munca privind gestionarea geopoliticii energiei și schimbărilor climatice, promovarea politicilor industriale pentru energie curată, asigurarea unei tranziții juste pentru lucrători și comunități și echiparea politicii externe a SUA și a sistemului multilateral pentru a face față schimbărilor climatice și tranziției energetice. Nikos a scris pe larg despre geopolitica energiei și a gazelor naturale, economia politică a statelor cu hidrocarburi, politica climatică europeană, orașe durabile și mobilitate, ritmul și traiectoria tranziției energetice și geopolitica energiei în Arctica, Europa, estul Mediteranei și Asia de Sud-Est.
Înainte de CSIS, Nikos a fost timp de peste un deceniu consultant pentru companii și guverne din peste 30 de țări cu privire la unele dintre cele mai complexe proiecte energetice din lume. Din 2016 până în 2019 a predat un curs de gaze naturale la Johns Hopkins School of Advanced International Studies (SAIS). Nikos a depus mărturie în fața Congresului, iar opiniile sale sunt adesea găsite în instituții de presă precum The New York Times, Financial Times, Bloomberg și în alte părți. A scris pentru Foreign Affairs, Foreign Policy, National Interest și altele și este autorul cărții Beyond Debt: The Greek Crisis in Context (2013). Este licențiat în relații internaționale și economie, cu o specializare în statistică, la Universitatea din Boston și master în relații internaționale de la Johns Hopkins SAIS.
