La 4 ani de la lansarea, la Bruxelles, a EU Chips Act – strategia prin care Europa își propune să preia conducerea la nivel mondial în industria semiconductorilor, la București, la Politehnică, a avut loc lansarea oficială a proiectului NanoIC.
Inițiativa, evaluată la 2,5 miliarde de euro, redefinește limitele fizicii și ale ingineriei pentru cucerirea scării Angstrom (sub 2 nanometri). La acest nivel microscopic, limitele fizicii clasice sunt depășite, lăsând loc unei noi generații de circuite integrate, cu o densitate de tranzistori și o eficiență inimaginabile până acum.
Politehnica București este singurul reprezentant al Europei de Est într-un consorțiu de elită, alături de giganții tehnologici ai continentului (precum IMEC, CEA-Leti sau Fraunhofer). Inteligența românească de la UPB lucrează acum, de la egal la egal, cu liderii mondiali pentru a dezvolta tehnologiile care vor susține Inteligența Artificială, comunicațiile 6G și calculul cuantic în deceniile următoare. Rolul Politehnicii este de a fi „ochii tehnici” ai proiectului, asigurând că fiecare inovație este testată la cele mai riguroase standarde de performanță mondială.
NanoIC este prima instalație europeană care implementează cea mai avansată mașină de litografiere cu ultraviolete extreme, concentrându-se pe proiectarea și fabricarea de cipuri utilizând tehnologii de peste doi nanometri. Acest lucru marchează un progres semnificativ în ceea ce privește tehnologia europeană de fabricare a semiconductorilor.










