Acasă Info Local Poliția Ilfov recomandă prudență maximă    

Poliția Ilfov recomandă prudență maximă    

DISTRIBUIȚI

Poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ilfov acţionează pe cele nouă drumuri naţionale care tranzitează judeţul, precum şi pe drumurile judeţene pentru asigurarea fluenţei traficului rutier.

Având în vedere previziunile meteo la nivelul județului, polițiștii din Ilfov recomandă conducătorilor auto adoptarea unei conduite preventive şi respectarea câtorva sfaturi:

În primul rând se reamintește că există obligația echipării autovehiculului cu pneuri corespunzătoare, de iarnă, în cazul în care carosabilul este acoperit cu zăpadă sau polei. Polițiștii ilfoveni reamintesc faptul că legislația în vigoare nu condiţionează utilizarea anvelopelor de iarnă de o anumită dată calendaristică, ci de starea părţii carosabile, respectiv atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheaţă sau polei. De asemenea, în aceste condiții, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante. Nerespectarea acestor obligații se sancționează cu amendă între 9 și 20 de puncte amendă. În afară de sancționarea cu amendă, se reține certificatul de înmatriculare/înregistrare al autovehiculului, eliberându-se o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.

Înainte de a pleca la drum, informați-vă temeinic despre condițiile meteo și starea drumurilor iar pe parcursul deplasării respectați indicațiile polițiștilor rutieri;

Circulați cu o viteză care să nu depășească 30 km/h în localități sau 50 km/h în afara acestora, când partea carosabilă este acoperită cu polei, gheață, zăpadă bătătorită, mâzgă sau piatră cubică umedă;

Verificați și folosiți corespunzător atât sistemul de iluminare-semnalizare cât și cel de climatizare și dezaburire, pentru a vedea și a putea fi văzuți în trafic. Reamintim că legislația rutieră prevede obligativitatea folosirii luminilor de întâlnire, în afara localităților și în timpul zilei;

În zilele cu lapoviță sau ninsoare, asigurați-vă că rezervorul sistemului de degivrare al autoturismului este alimentat cu soluție adaptată temperaturilor scăzute și acționați din timp ștergătoarele de parbriz;

În timpul călătoriei, cei de la volan trebuie să păstreze în mers o distanță de siguranță față de vehiculele dinainte pentru a putea opri în condiții de siguranță, să nu acționeze brusc mecanismele de direcție și frânare și să utilizeze cu precădere frâna de motor, mai ales pe sectoarele de drum cu carosabil alunecos.

Atenție sporită la efectuarea depășirilor, nu vă angajați în efectuarea de depășiri neregulamentare. Totodată manifestați atenție la depășirea autovehiculelor de tonaj mare (autocamioane) care formează cureți puternici, care vă pot afecta direcția de deplasare sau de pe care pot cădea, în mers, cantități de zăpadă sau gheață care vă pot distrage atenția și determina să efectuați anumite manevre bruște ce pot conduce la evenimente nedorite.

Pentru prevenirea producerii accidentelor rutiere, pe fondul condiţiilor meteorologice nefavorabile, conducătorii auto trebuie să acorde o atenţie deosebită modulul în care circulă, pentru că poartă nu doar responsabilitatea siguranţei lor, ci şi a celorlalţi participanţi la traficul rutier.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here