Acasă Info Local Poliția Locală din București, Chiajna și Chitila monitorizează permanent groapa de gunoi...

Poliția Locală din București, Chiajna și Chitila monitorizează permanent groapa de gunoi administrată de IRIDEX 

DISTRIBUIȚI

poluarePrimarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a convocat, la 25 iulie, o ședință de lucru  pe tema poluării cauzate de prezența hidrogenului sulfurat în atmosferă, care afectează grav calitatea vieții cetățenilor din zona de nord a Bucureștiului și din localitățile ilfovene Chiajna și Chitila.

Va fi constituit un grup de lucru format din reprezentanți ai autorităților cu competențe în protecția mediului și vor fi găsite soluții clare pentru rezolvarea problemei, a spus Firea, care a precizat că s-a lovit de această problemă și atunci când era senator de Ilfov.

Primarul Capitalei a mai adăugat că gropile de gunoi din zona de nord a Bucureștiului pun în pericol sănătatea locuitorilor. În Sectorul 1 și în zonele limitrofe există o serie de depozite de deșeuri, o parte din ele necontrolate, iar o altă parte administrate de diverse societăți comerciale.

În cadrul ședinței, s-a făcut analiza situației cu punctele de vedere ale autorităților cu competențe de verificare și control în ceea ce privește protecția mediului și s-a propus încheierea unui protocol între autoritățile locale, inclusiv Poliția Locală a Municipiului București și polițiile locale de sector și din localitățile Chiajna și Chitila, pentru stabilirea unor puncte fixe de control prin care să se asigure monitorizarea permanentă a activității din zonă cu echipe de specialiști, dar și cu montarea unor camere video. De asemenea, s-a mai propus inventarierea perimetrului pentru a afla cu exactitate care dintre terenurile din zonă sunt proprietate privată și care aparțin domeniului public.

La întâlnire au participat reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Bucuresti, Agenției pentru Protecția Mediului Ilfov, Gărzii Naționale de Mediu, primăriilor sectoarelor 1 și 6, primăriilor  Chitila și Chiajna, Direcției de Sănătate Publică a Municipiului București, Autorității Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și ai Poliției Locale a Municipiului București.

Locuitorii din Chiajna si Chitila, ”bombardați” cu hidrogen sulfurat

Ministerul Mediului a depistat valori de hidrogen sulfurat care depăşesc limitele normale în nord-vestul Capitalei. Mirosul de care bucureştenii se plâng vine de la groapa de gunoi IRIDEX – Chiajna.

Ministerul Mediului se află în alertă după ce au fost descoperite valori de hidrogen sulfurat care depășesc limitele normale în partea de nord-vest a Capitalei. Au fost depuse până acum peste 1.000 de sesizări din partea cetățenilor care au simțit un disconfort olfactiv şi persistent, repetitiv. .

”În urma numeroaselor sesizări ale cetăţenilor municipiului Bucureşti şi ale cetăţenilor judeţului Ilfov, avem peste 1.000 de sesizări, care reclamă faptul că se simte un disconfort olfactiv şi persistent, repetitiv, în cartierele Pajura, Bucureştii Noi, Crângaşi, Militari, Drumul Taberei şi localităţile Chiajna şi Chitila. În urma acestui fapt, am solicitat Agenţiei pentru Protecţia Mediului din Bucureşti să efectueze determinări în zonele unde s-au făcut sesizări, cu autolaboratorul din dotarea proprie. În urma interpretării buletinelor de analiză, s-a identificat ca indicator cu valori limită depăşite, hidrogenul sulfurat. Astfel, am ordonat Gărzii de Mediu Bucureşti şi Ilfov să desfăşoare controale în zonă pentru a identifica sursa de poloare. Din datele preliminare, principala sursă de poluare, potenţial poluatoare, este depozitul de deşeuri menajere din raza Sectorului 1 Bucureşti”, a declarat comisarul general al Gărzii Naţionale de Mediu, Bogdan Gheorghe Trif.

El a precizat că de luni, 25 iulie, comisarii Gărzii de Mediu Bucureşti şi ai Gărzii Naţionale de Mediu au început un control amplu la groapa de gunoi, având ca principal scop identificarea potenţialelor pierderi pe instalaţie care cauzează această poluare. ”Împreună cu Agenţia Naţională de Mediu Bucureşti o să stabilim un program de monitorizare atentă a acestei instalaţii, cu puncte de monitorizare continue. Controlul va dura minimum două săptămâni”..

Dacă se descoperă cu certitudine că IRIDEX este sursa poluării, compania va avea la dispoziţie 60 de zile să rezolve problema, altfel vor fi impuse sancţiuni şi îi va fi suspendată activitatea pe o perioadă de şase luni.

Agenția de Protecția Mediului București împreună cu Direcția de Mediu a Primăriei Capitalei au efectuat, în perioada aprilie – iunie 2016, o campanie de monitorizare a imisiilor din aer, pentru a identifica tipul poluantului semnalat de populație. Măsurătorile realizate cu laboratoare mobile au arătat că poluarea resimțită de locuitorii acestor zone este generată de prezența în aer a hidrogenului sulfurat. În același timp, controalele Gărzii Naționale de Mediu au condus spre concluzia că potențiala sursă semnificativă a acestei poluări cu caracter discontinuu este depozitul de deșeuri municipale din Sectorul 1 al Capitalei. Acesta este dotat cu instalație de valorificare energetică a gazului de depozit și instalație de ardere la temperaturi înalte.

Verificările la acest obiectiv au pus în evidență nerespectări ale legislației de mediu (ex. nerespectarea autorizației integrate de mediu, respectiv faptul că instalațiile nu funcționau la parametrii stabiliți prin actele de reglementare), sancționate în ultima perioadă cu amenzi contravenționale în valoare totală de 430.000 de lei.

Întrucât poluarea are caracter discontinuu iar datele preliminare din controale indică drept sursa a poluării instalația de ardere la temperaturi înalte de pe amplasament, Garda Națională de Mediu a demarat o nouă inspecție la groapa de gunoi administrată de IRIDEX.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

20 − 8 =