Pe lângă provocările geopolitice și de securitate, Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) are o nouă misiune, aceea de a găsi un nou șef care să-l succeadă pe actualul secretar general, norvegianul Jens Stoltenberg, care își termină mandatul în septembrie 2022. După 72 de ani de la înființarea celei mai puternice alianțe militare din lume, multe voci europene sunt de părere că a venit vremea ca viitorul secretar general al NATO să fie o condus de o femeie. Cei 30 de aliați occidentali privesc lucrurile dintr-o perspectivă politico-strategică și se gândesc la numirea unei personalități din Europa de Est, o mișcare care ar da un semnal puternic față de „amenințarea” reprezentată de Rusia. România se numără printre țările NATO care și-au îndeplinit obligațiile inclusiv în privința alocării a 2% din PIB pentru apărare și, deși alegerea unui reprezentant din partea României la conducerea Alianței ar putea fi considerată puțin cam prea provocatoare la adresa Rusiei, varianta ca președintele Klaus Iohannis să devină viitorul secretar general al NATO nu este exclusă, notează Politico Europe.
Actualul secretar general al NATO, Jens Stoltenberg, care a ocupat în trecut și funcția de prim-ministru al Guvernului Norvegiei, a devenit șeful Alienției în octombrie 2014, însă aliații au prelungit mandatul său în primăvara lui 2019 până în septembrie 2022, pentru a câștiga timp în găsirea unui succesor, pe de o parte, dar și pentru a evita posibilitatea ca Donald Trump, președinte al SUA la acea vreme, să impună un succesor al actualului secretar general, pe de altă parte.
Discuțiile formale au început la sediul alianței, iar viitorul șef ar urma să fie anunțat la summitul liderilor NATO de la Madrid, programat pentru sfârșitul primăverii viitoare sau la începutul verii lui 2022.
În cartierul general al NATO din Bruxelles, precum și în alte capitale ale aliaților, se speculează că mulți oficiali și diplomați consideră că succesorul lui Stoltenberg ar trebui să fie o femeie. De asemenea, alți diplomați consideră că ar fi un semnal important dat Moscovei și regimului autoritar condus de Vladimir Putin dacă viitorul secretar general al NATO ar fi ales dintr-un stat membru din Europa de Est.
Trei nume se află în topul potențialilor pentru postul de viitor de secretarul general al NATO: fosta președintă a Croației, Kolinda Grabar-Kitarović, fosta președintă a Lituaniei, Dalia Grybauskaitė și actuala președintă a Estoniei, Kersti Kaljulaid.
Kolinda Grabar-Kitarović, un politician conservator de centru-dreapta, a fost prima femeie președintă a Croației, între 2015 și 2020. E văzută ca un potențial succesor, pentru că a mai lucrat la NATO, în calitate de secretar general adjunct pentru diplomația publică între 2011 și 2014. Contestatarii Kolindei Grabar-Kitarović susțin că aceasta a apelat la populism în campania pentru realegere. A pierdut, însă, scrutinul prezidențial în fața fostului prim-ministru de centru-stânga, Zoran Milanović.
Cu toate acestea, Kolinda Grabar-Kitarović se mândrește cu unul dintre cele mai impresionante CV-uri dintre potențialii viitori secretari generali ai NATO, pentru că a fost ministru al Afacerilor Europene, cât și ministru de Externe. Ea a avut, de asemenea, un rol puternic în parcursul aderării Croației la UE și NATO. Kolinda Grabar-Kitarović a fost și ambasador al Croației în SUA între 2008 și 2011, ceea ce i-a oferit posibilitatea să-i construiască relații puternice în Washington DC. Acest lucru s-ar putea să o ajute să ajungă viitorul șef al NATO.
Invitată să țină un seminar în primăvară la American University Sine Institute of Policy and Politics, Kolinda Grabar-Kitarović a vorbit despre viitorul NATO, făcând trimitere la modul în care și-a petrecut timpul pe teren în Afganistan, în timpul stagiului de asistent al secretarului general. „Mi-a plăcut slujba mea la NATO, cu tot ceea ce a presupus, de la experiența de lucra într-un astfel de mediu și până la colaborările pe care le-am avut”, a declarat Kolinda în cadrul prelegerii sale, la care era prezentat și fostul secretar general al NATO între 2004 și 2009, Jaap de Hoop Scheffer, care a fost și ministru olandez de Externe.
Multe voci europene susțin că este dificil ca aliații NATO să opteze pentru cineva care nu a servit anterior ca șef de stat sau de guvern. Având în vedere acest aspect, au apărut speculații recente conform cărora fostul prim-ministru britanic, Theresa May, ar fi un potențial candidat pentru poziția de secretar general.
Mark Sedwill, care a fost secretar de cabinet și consilier pentru securitate națională în timpul mandatului Theresei May și o scurtă perioadă și la începutul mandatului prim-ministrului Boris Johnson, a fost, de asemenea, considerat un potențial propunere a Marii Britanii pentru postul de succesor al lui Stoltenberg în fruntea NATO.
Un influent fost ambasador la NATO a declarat că există o așteptare generală că Marea Britanie să pună presiune pentru ca viitorul secretar general să fie din Marea Britanie. Această mișcare ar reprezenta o modalitate prin care Regatul Unit să demonstreze că nu și-a pierdut influența în Europa după Brexit.
Însă, mai mulți diplomați europeni susțin că fișa de competențe va fi considerată mult mai importantă decât naționalitatea, iar cele mai mari șanse le vor avea candidații care au abilități de conducere, management și comunicare. Acest lucru ar putea să dezavantajeze propunerile Marii Britanii, pentru că Theresa May nu s-a descurcat foarte bine să gestioneze procesul brexit. De asemenea, Mark Sedwill nu a ocupat niciodată funcția de ministru de Externe sau ministru al Apărării, două posturi văzute drept o cerință minimă pentru orice șef al NATO.
Lupta pentru putere și viitorul NATO
UA, Germania, Franța și Marea Britanie sunt, în mod tradițional, cele mai influente state în procesul de selectare a șefului alianței. Însă țările membre UE formează o majoritate zdrobitoare, 21 din 30 de membri NATO, iar ieșirea Marii Britanii din UE ar putea face ca Londra să nu mai aibă aceeași greutate în promovarea unui candidat.
Există și țări UE, în mod special Italia, care cred că li se cuvine postul de secretar general. Federica Mogherini, fost ministru de externe al Italiei și fost șef al diplomației UE, și-a exprimat interesul în trecut. Surse diplomatice spun însă că Mogherini nu ar avea sprijnul Washingtonului, iar Enrico Letta care a deținut funcția de premier în perioada 2013-2014 ar fi un candidat italian cu șanse mai mari.
De asemenea, Italia este una din țările UE care ar putea să numească viitorul secretar general al NATO. Federica Mogherini, fost ministru italian de Externe și fost Înaltul Reprezentant al UE pentru afaceri externe și politica de securitate, își exprimase anterior interesul, numai că diplomații au spus că nu va avea sprijinul Washingtonului. Enrico Letta, care a fost prim-ministru al Italiei între aprilie 2013 și februarie 2014, este văzut un candidat mai viabil.
”Marea Britanie este dornică să aibă un cuvânt greu de spus la Bruxelles. Italienii vor spune că este rândul lor. Est-europenii a fel”, a comentat un oficial NATO.
Printre alți oficiali din Europa de Vest care ar putea fi incluși pe lista de nominalizați se numără și premierul olandez Mark Rutte, care lucrează acum la formarea unei noi coaliții guvernamentale, dar și ministrul belgian de Externe Sophie Wilmès, care anterior a fost și prim-ministru.
Europa de Est ar putea prelua conducerea NATO
Unii observatori ai NATO au spus că alegerea unui secretar general din țările baltice, în special a fostei președintă a Lituaniei, Dalia Grybauskaitė, ar putea fi văzută ca fiind prea ostilă față de Moscova, într-un moment în care președintele SUA, Joe Biden, încearcă să stabilizeze relațiile dintre Rusia și Occident.
Un fost oficial al NATO a spus că concursul pentru postul de secretar general ar putea fi privit doar în contextul unei game mai largi de posturi de conducere în cadrul Alianeți, care vor fi puse în joc. Sedwill, de exemplu, ar putea fi mai numit probabil ca adjunct al secretarului general, ceea ce ar spori influența Regatului Unit, fără a fi nevoie să câștige un concurs de popularitate.
Printre alți factori care ar putea determina numirea viitorului șef al NATO se numără și dacă țara de origine a unui anumit secretar general îndeplinește obiectivul NATO de a cheltui 2% din PIB pentru apărare, un argument simbolic, dar important, care ar putea spori șansele lui Kersti Kaljulaid, actualul președinte al Estoniei.
Kaljulaid a pierdut recent șansa de a deveni secretar general al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică, o poziție care părea să se potrivească mult mai bine cu CV-ul ei. Înainte de a deveni președinte, în octombrie 2016, ea a servit timp de 12 ani ca reprezentant al Estoniei la Curtea de Conturi a UE.
România este un alt aliat al NATO care îndeplinește pragul de 2% din PIB alocat Apărării, ceea ce face ca președintele Klaus Iohannis să se numere printre potențialii candidați la poziția de secretar general.
La rândul său, Franța nu își va impune niciun candidat pentru funcția de secretar general, dar va exercita un drept veto pentru a elimina orice șansă pe care ar putea să o aibă Turcia de a revendica vreun post foarte înalt în ierarhia Alianței. Președintele francez Emmanuel Macron a declarat recent că e nevoie de o coeziune politică mai mare în NATO, un obiectiv pe care Jens Stoltenberg l-a aprobat ca parte a unui proces de „reflecție” mai amplu asupra viitorului Alianței.
