Acasă Interne Polițist judiciar doar cu studii de specialitate

Polițist judiciar doar cu studii de specialitate

DISTRIBUIȚI

Guvernul a aprobat în ședința de guvern din 4 februarie 2020, ordonanța de urgență pentru modificarea și completarea Legii nr.364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Ordonanța inițiată de Ministerul Afacerilor Interne reglementează modalitatea de acordare și de retragere a avizului de poliție judiciară și categoriile de polițiști care pot primi acest tip de aviz.

Astfel, pentru a primi avizul de poliție judiciară, polițistul, agent sau ofițer, trebuie să îndeplinească să ocupe sau să urmeze să ocupe o funcție prevăzută cu atribuții specializate în activităţile de constatare a infracţiunilor, de strângere a datelor în vederea începerii urmăririi penale şi de urmărire penală, să fie licențiat în drept sau absolventul unei instituții de învățământ a Ministerului Afacerilor Interne care pregătește polițiști ori a unui program de formare profesională organizat, în instituțiile de formare profesională ale Ministerului Afacerilor Interne, potrivit specificului activităților poliției judiciare, să nu se afle într-o situație de incompatibilitate, să fi obținut calificativul de cel puţin «bine» la ultimele trei evaluări anuale de serviciu, să nu se afle sub efectul unei sancțiuni disciplinare și să nu fie pusă în mișcare acțiunea penală împotriva sa.

Ordonanța de urgență este necesară având în vedere că activitatea de urmărire penală desfășurată de către organele de cercetare penală ale poliției judiciare din cadrul Ministerului Afacerilor Interne este un element esențial de care depinde capacitatea de instrumentare a cauzelor penale, iar avizele de poliție judiciară nu mai puteau fi emise în urma Deciziei Curții Constituționale nr. 317 din 21 mai 2019, prin care a fost admisă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 364/2004 privind organizarea și funcționarea poliției judiciare.

Astfel a fost pusă în concordanță legislația în domeniu cu decizia Curții Constituționale, decizie care era obligatorie din luna iulie 2019.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here