E voie să faci grevă în timpul situației de urgență?
Polițiștii locali intră în grevă japoneză, în urma afirmațiilor ministrului Marcel Vela. Polițiștii locali anunță că intră în grevă japoneză, începând de miercuri până vineri, după ce „ministrul Marcel Vela a declanşat o campanie împotriva categoriei profesionale a politiştilor locali, prin declaraţii mincinoase şi denigratoare”, transmite Sindicatul Pro Lex.
”Acum avem probleme cu poliţia locală, care amendează, care face unele abuzuri şi nu respectă toate prevederile ordonanţelor ȋn litera şi spiritul fiecărei ordonanţe”.
”Ulterior, într-un alt interviu, a făcut comparaţie între salariul unui poliţist local din Timişoara cu cel al unui poliţist din Poliţia Română, afirmând lucruri nereale, mincinoase. Față de aceste declarații mincinoase, Sindicatul Naţional Pro Lex.
Astfel, polițiștii locali vor purta o banderolă albă la uniforma de serviciu, în zilele de miercuri, joi şi vineri.
”Asemenea polițiștilor din Poliția Română și polițiștii locali s-au aflat în prima linie în lupta contra răspândirii virusului SARS-CoV-2, ȋndeplinind aceleaşi tipuri de misiuni ca şi poliţiştii, sub coordonarea structurilor de poliţie şi chiar în echipe mixte. Spre deosebire de toţi poliţiştii şi militarii, poliţiştii locali nu au primit şi nu primesc spor pentru munca prestată în repausul săptămânal şi sărbătorile legale şi nici compensare cu timp liber corespunzător. Am sesizat dlui ministru Vela această discriminare, însă a ignorat-o, deşi Directiva CEDO 2000/78/CE prevede faptul că oameni aflaţi în situaţii similare beneficiază de aceleaşi drepturi”, subliniază sindicaliștii Pro Lex, potrivit TVR.