Consilierii ministrului, fini, foste soţii de politicieni aflaţi la putere sau neveste de analişti politici au fost trimişi pentru patru ani în toate colţurile lumii, cei mai mulţi fără nicio experienţă în diplomaţie, în baza unui interviu organizat în grabă de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA). Aceste posturi funcționează în cadrul ambasadelor României, iar ocupanții lor fac diplomație comercială. Trebuie să aducă investitori străini în România și, de asemenea, să promoveze afacerile românești peste hotare.
Pe ultima sută de metri a Guvernului Dăncilă, MMACA, condus de ministrul demis Ștefan-Radu Oprea, a trimis sau reconfirmat în funcţii 16 consilieri economici în ambasadele României din întreaga lume, în urma unui simplu interviu. Rezultatele au fost publicate pe 28 octombrie, iar lista câștigătorilor ridică mari semne de întrebare.
Gabriela Goran este consiliera ministrului demis Stefan-Radu Oprea. După ce a obţinut nota 9,48 la interviu, a fost trimisă la Paris, ca secretar economic în cadrul Biroului de Promovare Comercial – Economică Paris, Franţa. Potrivit Agenției Naționale de Integritate, Goran a intrat pentru prima dată în sistemul public direct pe funcţia de consilier de ministru, în iunie 2018. Înainte, a lucrat pentru o firmă privată. A fost trimisă pentru şase luni consilier economic la Geneva, apoi, din septembrie 2019 la Paris. În urma interviului susţinut la MMACA a fost numită pe post ca secretar economic în capitala Franţei.
Din ianuarie 2018, Horia Octavian Mintaş este consilierul personal al ministrului Oprea. În urma interviului desfăşurat la sediul ministerului, a fost declarat admis şi trimis consilier economic la Budapesta.
Răzvan Marian Pîrcălăbescu era în ianuarie 2019 directorul de cabinet al ministrului Oprea. A susţinut interviul organizat de şeful său şi va fi trimis secretar economic în Ciudad de Mexico.
Mihail Bogdan Mihăilescu a fost şi el consilierul ministrului Oprea. Mass-media au scris că cel din urmă ar fi chiar naşul de cununie al consilierului. A fost declarat ”admis” cu nota 9,66 pentru a ocupa postul de ministru consilier la Londra.
Iulia Adina Schnecker, soţia invitatului permanent al Antenei 3 Niels Schnecker a fost şi ea admisă la interviu. A obţinut singura notă de 10 şi a fost reconfirmată pentru postul de ministru consilier la Madrid.
Fosta soţie a deputatului Valeriu Steriu, actual purtător de cuvânt la PSD, Cezara Simona Steriu, a obţinut nota 9,80 la interviu şi a fost reconfirmată în funcţia de ministru consilier în Los Angeles, Statele Unite.
Adela Monica Fedorca Condurache era în 2014 trimisă de fostul ministru Dan Nica, de la PSD, actual europarlamentar, în Consiliul de Administraţie al Romtelecom. În paralel, era angajată consilier personal la ministerul Economiei condus de Constantin Niţă. În 2017, ocupa funcţia de secretar economic la Ambasada României din Portugalia. În urma concursului intern din luna octombrie, i-a fost prelungit mandatul pentru Lisabona. – mai multe pe https://romania.europalibera.org/a/cum-preda-psd-puterea-posturi-in-ambasade-cu-mandat-de-patru-ani-si-40-000-euro-an-pentru-consilieri-personali-si-neveste-ale-apropiatilor/30244711.html