Focarele de pestă porcină africană s-au înmulțit din nou, în ultima lună, după ce rapoartele precedente au arătat un regres spectaculos al bolii, la nivel național. Potrivit raportului din 16 mai, publicat pe site-ul ANSVSA, numărul focarelor era de 397, iar în 19 iunie scăzuse la 55, ritmul stingerii focarelor dând speranțe că, în scurt timp, epidemia ar putea fi eradicată. Surprinzător, însă, raportul din 10 iulie indică o creștere alarmantă a numărului focarelor, scrie lantulalimentar.ro
Comisia Europeană a menționat într-un răspuns trimis recent unei asociații profesionale din România că autoritățile românești nu au luat măsuri suficiente și eficiente pentru exploatațiile non-profesionale și gospodăriile populației pentru a reduce riscul transmiterii bolii.
Potrivit comunicatului ANSVSA, PPA evoluează în 77 de localități din 18 județe, cu un număr de 192 de focare (dintre care 2 în exploatații comerciale și unul într-o exploatație de tip A). În alte 6 județe există doar cazuri la mistreți. În total au fost eliminați 369.505 de porci afectați de boală și există 1.552 de cazuri la mistreți.
Detaliat, situaţia focarelor active de PPA se prezintă astfel:
– Judeţul Satu-Mare – un focar în gospodăria populației și 149 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Bihor – 2 focare în gospodăriile populaţiei şi 139 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Sălaj – 2 focare în gospodăriile populației și 47 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Tulcea – 19 focare (dintre care 2 focare la exploatații comerciale) şi 167 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Brăila – 6 focare și 23 de cazuri la mistreți;
– Judeţul Constanţa – 31 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ialomiţa – 155 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Galaţi – un focar în gospodăria populaţiei şi 32 de cazuri la mistreţi;
– Judeţul Ilfov – 3 focare în gospodăriile populaţiei și 64 de cazuri la mistreți;
– Judeţul Călăraşi – 5 focare în gospodăriile populației şi 99 de cazuri la mistreţi;
– Județul Buzău – 5 focare în gospodăriile populației și 20 de cazuri la mistreți;
– Județul Giurgiu – 18 focare în gospodăriile populației și 28 de cazuri la mistreți;
– Județul Teleorman – 77 de focare în gospodăriile populației și 498 de cazuri la mistreți;
– Județul Argeș – 5 focare (dintre care un focar într-o exploatație de tip A);
– Județul Olt – un focar în gospodăria populației și 2 cazuri la misteți;Județul Dâmbovița – 6 focare în gospodăriile populației și 2 cazuri la mistreți;
Județul Bistrița-Năsăud – 4 cazuri la mistreți.
– Județul Botoșani – 3 focare în gospodăriile populației și 44 de cazuri la mistreți;
– Județul Dolj – 35 de focare în gospodăriile populației și 5 cazuri la mistreți;
– Județul Maramureș – 19 cazuri la mistreți;
– Județul Prahova – un focar în gospodăria populației;
– Județul Vâlcea – 2 focare în gospodăriile populației și un caz la mistreț.
– Județul Iași – un caz la mistreț;
– JudețulVrancea – 22 de cazuri la mistreți. – sursa: G4Media.ro