Acasă Info Local PRECIZĂRI DE LA CJ ILFOV

PRECIZĂRI DE LA CJ ILFOV

DISTRIBUIȚI

insecticid 

Consiliul Județean Ilfov, prin Serviciul Județean de Dezinsecție și Ecologizare Mediu Ilfov, va efectua tratamente pentru combaterea insectelor adulte de disconfort pe întreg arealul județului Ilfov.

Astfel în perioada 4. – 12 aprilie 2016, începând cu orele 20.00, se va efectua tratamentul TERESTRU în interiorul localităților (aliniamente, drumuri județene, gropi gunoi și alte focare). Vom folosi insecticidul AQUA K’OTHRINE din categoria BIOCIDE, avizat de Ministerul Sănătății Publice, în doză de 50 ml/ha.

Produsul este toxic pentru albine, pești și organisme acvatice – conține piretroidul de sinteză deltametrin 2% și actionează prin contact și ingestie – motiv pentru care este necesară înștiințarea apicultorilor și a cetățenilor de pe raza localităților. De regulă tratamentul se efectuează în prima zi din intervalul menționat, iar în cazul în care condițiile meteo nu permit se amână pentru ziua următoare favorabilă aplicării.

Pentru a evita evenimentele neplăcute care pot să apară pe parcursul acțiunii de dezinsecție, va fi prezent câte un delegat din partea fiecărei primării.

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

nine + six =