Acasă Economie Precizări de la Hidroelectrica privind acordul cu Serbia

Precizări de la Hidroelectrica privind acordul cu Serbia

DISTRIBUIȚI

Exploatarea Sistemului Hidroenergetic Național (SHEN) Porțile de Fier I și Porțile de Fier II este reglementată prin Convenția de exploatare din 1998, ratificată de Parlamentul României cu Legea 14/1999 prin  Regulamentul Serviciului Comun de Dispecer pentru Energetică (SCDE)  unde este reglementată inclusiv perioada de ape mari, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.

Pentru situația particulară din perioada 18 – 26 mai 2014, când debitele Dunării au atins valori de peste 11.500 mc/s, prevăzută în documentele româno-sârbe, exploatarea SHEN Porțile de Fier I și Porțile de Fier II s-a făcut în deplină conformitate cu prevederile Convenției și Regulamentului SCDE, nivelul amonte de barajul Porțile de Fier I fiind de 63.00 mdMA.

Este de menționat că această regulă de exploatare a fost prevăzută în documentele româno-sârbe pentru a putea fi respectat în permanență principiul căruia pentru debite mari pe Dunăre (mai mari de 11.500 mc/s ) și mici (mai mici de 2.350 mc/s) nivelele amonte de gura Nerei și aval de Porțile de Fier II, să fie ca și cele în regim natural, fără influența celor două Sisteme (ca și când ele nu ar exista). În aceste regimuri debitul orar care se defluează în aval este egal cu cel afluent în lacul Porțile de Fier I.

Din datele de exploatare comune cu partea sârbă rezultă că debitul maxim afluent în Portile de Fier I în această perioadă a fost de 12.600 mc/s, debit înregistrat de mai multe ori în exploatarea comună.

Regulile de exploatare a SHEN Porțile de Fier I și Porțile de Fier II reprezintă prevederi legale între cele două țări, se mai menționează în comunicat.

Precizările vin ca urmare a afirmațiilor fostului prim-ministru Victor Ponta, acum candidat independent la Președinția României, potrivit cărora ar fi obținut cetățenia sârbă ca recompensă pentru o decizie luată într-o noapte din 2014 când a hotărât inundarea unor terenuri de pe teritoriul României pentru a salva de la inundații capitala Serbiei.

 

1 COMENTARIU

  1. […] Exploatarea Sistemului Hidroenergetic Național (SHEN) Porțile de Fier I și Porțile de Fier II este reglementată prin Convenția de exploatare din 1998, ratificată de Parlamentul României cu Legea 14/1999 prin  Regulamentul Serviciului Comun de Dispecer pentru Energetică (SCDE)  unde este reglementată inclusiv perioada de ape mari, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica. Pentru situația particulară […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here