Acasă Social Pregătiri de sărbătoare

Pregătiri de sărbătoare

DISTRIBUIȚI

 Joi, 20 iulie, cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, începând cu ora 11:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor aviatori, anunță MApN.

Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparţinând FAR: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 și IAR-99, dar și elicoptere tip EC-135 aparţinând MAI, elicoptere tip IAR 330 ale SRI, o aeronavă Boeing 737 aparținând Tarom, aeronave de tip Eurofighter Typhoon ale Forţelor Aeriene Italiene precum și aeronave Extra 300 aparținând Aeroclubului României.

În zilele de 18 și 19 iulie, începând cu ora 11.00, în zona Monumentului Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor, vor avea loc antrenamente.

Totodată, cu prilejul împlinirii a 110 ani de la înfiinţarea primei structuri de Aeronautică Militară, la Ateneul Român va avea loc în aceeași zi, începând cu ora 19:00, un concert aniversar susținut de Orchestra Simfonică București.

Ziua Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene este sărbătorită, în fiecare an, la 20 iulie, când este prăznuit Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul, ocrotitorul spiritual al piloților.

La data de 1 aprilie 1913, intra în vigoare prima lege de organizare a aeronauticii militare din România, iar în baza articolului nr. 1 din lege, primele componente ale forţelor aeriene – aviaţia şi aerostaţia, erau subordonate unei structuri de comandament specializate – Serviciul de Aeronautică Militară, astfel, fiind înfiinţată o nouă categorie de forţe armate, Forţele Aeriene.

Forțele Aeriene Române participă la exerciții naționale și multinaționale, precum și în misiunile interne și externe. În prezent, un detașament format din patru aeronave de luptă F-16 multirol și personalul desemnat, care poartă denumirea onorifică „Carpathian Vipers” este dislocat pe baza aeriană Šiauliai din Lituania şi asigură misiunea de Poliție Aeriană întărită în ţările baltice în perioada aprilie – iulie 2023. Misiunea detașamentului este protejarea integrității spațiului aerian al Țărilor Baltice şi este o componentă fundamentală a angajamentului NATO față de membrii săi.

2 COMENTARII

  1. […]  Joi, 20 iulie, cu ocazia sărbătorii Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, începând cu ora 11:00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor aviatori, anunță MApN. Pe timpul ceremoniei vor evolua aeronave militare aparţinând FAR: F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, IAR-330 […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here