Premierul Ilie Bolojan, fost primar de trei mandate la Oradea, a declarat duminică, în Piața Unirii, la festivitățile prilejuite de Ziua orașului, că îl îngrijorează lipsa de responsabilitate, tolerarea incompetenței și uneori lipsa de respect față de români și că, atât cât va sta în această funcție, va face tot ceea ce este posibil pentru țară și pentru Oradea.
Bolojan a vorbit despre istoria orașului și a țării, cu gânduri de mulțumire și recunoștință pentru eroii neamului, cu apreciere pentru deciziile foarte importante, grele și periculoase pe care liderii Transilvaniei le-au luat în 1918.
Prim-ministrul a afirmat că, în afară de a-i respecta pe eroii și oamenii care au făcut istorie pentru țară, ziua de 12 octombrie este și o zi de reflecție.
”În afară de ce au hotărât alții pentru noi, în afară de relele care au venit peste noi, trebuie să recunoaștem că și din interior ne-am făcut câteodată rău, că uneori lașitatea ne-a făcut rău, că uneori deciziile greșite ne-au făcut rău, hoția ne-a făcut rău. Aceștia sunt dușmanii noștri, nu alții. Și atunci și astăzi. Pe mine nu mă îngrijorează ceea ce nu depinde de noi. Pe mine mă îngrijorează ceea ce depinde de noi și uneori nu facem, mă îngrijorează lipsa de responsabilitate, mă îngrijorează tolerarea incompetenței și uneori lipsa de respect față de români. Astăzi nu ni se mai cere să luăm decizii care ne riscă viețile, ni se cere doar să vă respectăm și fiecare acolo unde suntem să ne facem datoria pentru comunitățile noastre și pentru țara noastră’”, a menționat Bolojan.
Șeful Executivului a continuat spunând că țara trebuie să se dezvolte unitar.
”…Cât voi sta în această funcție – o zi, o lună -, trebuie să știți că voi face tot ceea ce este posibil pentru țara noastră și pentru orașul nostru. Nu poate să fie bine în Oradea, sau la Constanța, sau la Iași, sau la Sighetu Marmației, sau la Turnu Severin, dacă nu este bine în țară, în general. Și așa cum economiștii știu că ratingul unei localități nu poate să fie mai mare decât ratingul țării, ca să ne ridicăm localitățile, trebuie să ne ridicăm țara”’ – a afirmat el.
(…) ”Pentru mine este important ca, atunci când nu voi mai fi în funcție – pentru că am ocupat toate funcțiile posibile, așa a fost șansa pe care mi-ați oferit-o dumneavoastră și bihorenii și alții -, să nu-mi pierd calitatea de cetățean. Vreau să rămân cu această calitate, iar când trec prin Oradea sau prin județul Bihor, știu că nu o să mă laude toți, dar măcar să mă pot uita în ochii oamenilor, știind că am făcut ceea ce trebuie, nu ceea ce dă bine”, a mai declarat Bolojan.
Începând cu 1992, Oradea sărbătorește în fiecare an, la 12 octombrie, Ziua Orașului, dată care marchează două evenimente majore din istoria sa: semnarea Declarației de Independență a Românilor din Transilvania (12 octombrie 1918), după care acest document este citit la Adunarea de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 și ziua eliberării orașului de către armatele române (12 octombrie 1944), cu numai câteva zile înainte de eliberarea ultimului oraș românesc, Carei.















