Prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, și mai mulți membri ai Executivului s-au întâlnit cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, pentru a discuta derularea proiectelor de investiții la nivel local, cu un accent asupra celor finanțate din fonduri europene.
În cadrul discuțiilor, premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, au subliniat faptul că finanțarea proiectelor din bugetul de stat va fi prioritizată conform criteriilor stabilite de Guvern prin hotărâri deja adoptate. Astfel, vor avea prioritate obiectivele de investiții aflate într-un stadiu avansat de realizare, cel mai mare punctaj fiind pentru cele care au gradul de execuție peste 80%.
„Oamenii așteaptă de la noi rezultate concrete, motiv pentru care este esențial să menținem un ritm susținut al investițiilor. Prioritatea trebuie să fie acordată proiectelor finanțate din fonduri europene, astfel încât să valorificăm pe deplin oportunitățile disponibile pentru dezvoltarea României. Atât pentru cofinanțarea proiectelor europene, cât și pentru investițiile susținute din resurse naționale, avem în acest an cel mai mare buget alocat investițiilor publice: peste 150 de miliarde de lei. Aceste resurse trebuie concretizate în proiecte finalizate, care să aducă beneficii reale oamenilor”, a declarat prim-ministrul Marcel Ciolacu.
[…] Prim-ministrul Guvernului României, Marcel Ciolacu, și mai mulți membri ai Executivului s-au întâlnit cu reprezentanții Asociației Orașelor din România, pentru a discuta derularea proiectelor de investiții la nivel local, cu un accent asupra celor finanțate din fonduri europene. În cadrul discuțiilor, premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul, ministrul Finanțelor, Tánczos Barna, au subliniat faptul că finanțarea […] Citeste mai mult […]