Premierul Ilie Bolojan a efectuat la 23 august 2025, o vizita de lucru în Republica Moldova, la invitația omologului său, Dorin Recean.
Premierul României, Ilie Bolojan, și omologul său din Republica Moldova, Dorin Recean, au participat în sâmbătă dimineață la o întâlnire de lucru la punctul de trecere a frontierei Leușeni – Albița, în contextul vizitei pe care șeful Executivului român o efectuează în Republica Moldova.
Discuțiile s-au axat pe investițiile și măsurile necesare pentru a facilita circulația oamenilor și a mărfurilor, precum și pe aspectele care ţin de colaborarea economică, de proiectele mari de infrastructură conectivă.
Consolidarea cooperării transfrontaliere dintre România și Republica Moldova reprezintă o prioritate pentru țările noastre, astfel încât să implementăm împreună cele mai bune soluții pentru reducerea timpului de așteptare în punctele de trecere a frontierei de stat, în condiții de siguranță și eficiență, a subliniat prim-ministrul Ilie Bolojan.
„Vom construi în continuare noi punţi care să ne apropie şi mai mult, aşa cum se cuvine între ţări surori, care împărtăşesc o limbă, o istorie şi valori comune. Există o legătură deosebită şi unică între statele noastre. În ultimii 35 de ani, am transformat gardul de sârmă ghimpată într-un spaţiu al speranţei, al prieteniei şi solidarităţii. Trecerea de pe un mal al Prutului pe celălalt trebuie să faciliteze legăturile noastre. Apreciez eforturile de până acum ale ambelor părți, astfel încât, la ora actuală, avem operaționale 9 dintre cele 10 puncte de trecere a frontierei de pe Prut. Mai mult, în punctul de frontieră Albița – Leușeni, avem în implementare sistemul de control coordonat. Începând de mâine, va funcționa acest mod de control și în punctul dintre Galați și Giurgiulești, astfel încât să facem din frontiera dintre România și Republica Moldova un spațiu de tranzit sigur și facil pentru cetățenii noștri”, a afirmat prim-ministrul Ilie Bolojan.
Premierul Dorin Recean a menționat că, până la sfârșitul acestui an, va fi pregătită infrastructura necesară pentru a institui controlul coordonat la punctul de trecere a frontierei Sculeni – Sculeni.
„Echipele de pe ambele maluri ale Prutului vor crea un grup de lucru care să analizeze opțiunile de modernizare a infrastructurii la frontieră, dar și organizarea controlului coordonat la punctele de trecere care au o infrastructură mai bine dezvoltată. Am discutat despre necesitatea de a accelera implementarea sistemului electronic de programare, astfel încât transportatorii să se înregistreze online și să știe exact timpul la care pot trece frontiera. Unele probleme pot fi gestionate printr-o mai bună organizare și coordonare internă a echipelor, astfel încât controalele să fie mai rapide, mai eficiente și sigure, în beneficiul tuturor cetățenilor”, a declarat prim-ministrul Republicii Moldova, Dorin Recean.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a fost primit și de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu și de Președintele Parlamentului, Igor Grosu..
Cu Maia Sandu discuțiile au vizat extinderea cooperării bilaterale în domenii cheie – infrastructură, energie și proiecte de dezvoltare transfrontalieră. Printre priorități se află extinderea interconectărilor energetice, modernizarea rețelelor de transport și investiții comune care să aducă beneficii directe cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Un punct central al întrevederii l-a constituit parcursul european al Republicii Moldova și contracararea interferențelor străine care destabilizează acest proces. Prim-ministrul a subliniat că determinarea Președintelui Maia Sandu și sprijinul constant al României oferă stabilitate și încredere cetățenilor. România va continua să fie un puternic susținător al Chișinăului în procesul de aderare la Uniunea Europeană, sprijinind atât reformele interne, cât și proiectele care consolidează securitatea regională și care apropie Republica Moldova de standardele europene.
Guvernul României își reafirmă angajamentul de a lucra împreună cu autoritățile de la Chișinău pentru a transforma parteneriatul strategic într-un motor de dezvoltare și integrare europeană
Cu Igor Grosu discuțiile au avut în prim-plan parcursul european al Republicii Moldova și sprijinul ferm al României pentru accelerarea acestui proces. Premierul a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană înseamnă șansa ca Republica Moldova să se dezvolte mai rapid, păstrându-și în același timp identitatea, valorile și tradițiile, care vor fi întărite în familia europeană.
Totodată, au fost discutate proiectele comune în domeniul energiei și infrastructurii, menite să conecteze mai bine Republica Moldova la rețelele europene și să aducă beneficii directe cetățenilor.
România rămâne cel mai apropiat partener al Republicii Moldova și va continua să susțină, prin acțiuni concrete și prin sprijin politic, apropierea Chișinăului de Uniunea Europeană.















