Palatul Blenheim, locul de naștere al lui Winston Churchill, folosit între 1940 și 1945 ca sediu pentru MI5 (după ce sediul său a fost avariat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), a reunit aproximativ 50 de lideri europeni, majoritatea aliați și parteneri NATO, cu ocazia celei de-a patra reuniuni a Comunității Politice Europene (EPC), găzduită de Marea Britanie.
Discuțiile au vizat probleme care afectează securitatea europeană, inclusiv apărarea democrației, energiei și securității cibernetice, instrumentalizarea migrației și războiul Rusiei împotriva Ucrainei.
Reuniunea, găzduită de prim-ministrul Guvernului Marii Britanii la mai puțin de două săptămâni de la preluarea mandatului, a fost o oportunitate pentru Keir Starmer pentru a anunța o resetare atât de necesară a relațiilor cu UE, transmițând mesaje nu doar către aliații din străinătate, ci și către englezi.
În discursul său, Keir Starmer s-a referit la sprijinul pentru Ucraina, inclusiv din perspectiva nevoilor de energie înainte de iarnă sancționarea navelor care ajută Rusia să se sustragă de la sancțiuni. În context, Starmer s-a referit și la nevoia de ajutor pentru Republica Moldova,”care se confruntă cu amenințări mai directe”.
Prim-ministrul britanic s-a referit și la abordarea migrației ilegale și la securitatea națională, vorbind despre o aprofundare a cooperării pentru combaterea rețelelor de trafic de migranți, securizarea granițelor, consolidarea prezenței Regatului Unit la Europol și încheierea unor noi acorduri de cooperare pentru combaterea crimei organizate.
”Vom lucra cu partenerii noștri europeni pentru a împărtăși informații, date și expertiză și pentru destructura bandele”, a spus Starmer.
În opinia sa combaterea migrației ilegale trebuie abordată la sursă, motiv pentru care a anunțat finanțarea cu 84 de milioane de lire sterline a unor proiecte legate de sprijin umanitar, sănătate, formare de competențe, oportunități de angajare și acces la educație în Africa și Orientul Mijlociu.
La reuniunea din Oxfordshire au participat, în premieră, la o reuniune a EPC, NATO, OSCE și Consiliul Europei, subliniind importanța unității ca răspuns la contextual de conflict și instabilitate din interiorul și lângă granițele Europei, care afectează în mod egal interesele Regatului Unit și ale continentului.
Pe lângă sesiunea plenară, liderii au discutat și în cadrul meselor rotunde. Una dintre cele două mese rotunde, concentrată pe apărarea și asigurarea democrației, a fost coprezidată de președintele Charles Michel și președintele muntenegrean Jakov Milatović și a analizat modul de abordare a amenințărilor care vizează democrațiile europene, inclusiv dezinformarea și manipularea informațiilor străine.
În acest context, secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a anunțat că un comandament NATO de coordonare a sprijinului pentru Ucraina va fi operațional în Germania în luna septembrie.
„Am convenit să stabilim un comandament care să coordoneze și să furnizeze asistență de securitate și instruire pentru Ucraina. Acel comandament va fi operațional în septembrie, vor fi 700 de membri ai personalului în Germania și va oferi sprijin și asistență de securitate Ucrainei și va coordona eforturile aliaților NATO”.
Jens Stoltenberg a condamnat „acțiunile ostile ale Rusiei împotriva aliaților NATO”, inclusiv atacurile cibernetice, sabotajul și campaniile de dezinformare și a precizat că scopul acestor atacuri este „de a ne constrânge să nu oferim sprijin Ucrainei”.
Comunitatea Politică Europeană, înființată în 2022, își propune să încurajeze dialogul politic și cooperarea pentru a aborda probleme comune și să consolideze securitatea, stabilitatea și prosperitatea continentului european. Această platformă de coordonare politică nu înlocuiește nicio organizație, structură sau proces existentă și nu urmărește crearea altora noi în această etapă.
Precedentele reuniuni ale EPC au avut loc la Praga (septembrie 2022), Chișinău (iunie 2023) și Granada (octombrie 2023). Următoarele summit-uri ale EPC vor avea loc în Ungaria (anul acesta) și în Albania și Danemarca în 2025.
[…] Palatul Blenheim, locul de naștere al lui Winston Churchill, folosit între 1940 și 1945 ca sediu pentru MI5 (după ce sediul său a fost avariat în timpul celui de-al Doilea Război Mondial), a reunit aproximativ 50 de lideri europeni, majoritatea aliați și parteneri NATO, cu ocazia celei de-a patra reuniuni a Comunității Politice Europene (EPC), […] Citeste mai mult […]