Acasă Politic Premierul Nicolae Ciucă: Continuăm dialogul foarte bun cu reprezentanții Comisiei Europene pentru...

Premierul Nicolae Ciucă: Continuăm dialogul foarte bun cu reprezentanții Comisiei Europene pentru clarificarea tuturor aspectelor care țin de valorificarea fondurilor disponibile României prin PNRR

DISTRIBUIȚI

Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat astăzi reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, prilej cu care a fost analizat stadiul implementării PNRR după depunerea primelor două cereri de plată. De asemenea, discuțiile au făcut referire la pregătirea îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate pentru anul 2023, conform calendarului de implementare, în perspectiva  transmiterii următoarelor cereri de plată.

„Avem un dialog foarte bun cu reprezentanții Comisiei Europene pentru clarificarea modului în care am îndeplinit țintele și jaloanele incluse în cea de-a doua cerere de plată din PNRR, transmisă în luna decembrie a anului trecut. Acest proces va fi urmat de validarea partenerilor europeni și de încasarea, de către România, a fondurilor aferente acestei cereri de plată, necesare proiectelor noastre de dezvoltare”, a afirmat premierul Nicolae-Ionel Ciucă.

Peste 5 miliarde de euro dintre cele 6,3 miliarde euro primite deja anul trecut din PNRR – prefinanțare și prima tranșă au fost deja contractate. Autostrada Moldovei, A7, un sector important din Autostrada Transilvania, calea ferată între Caransebeș-Arad-Timișoara sau între Lugoj și Deva, contractele de eficiență energetică încheiate de Ministerul Dezvoltării au deja finanțarea asigurată. Vor fi lansate apelurile de proiecte pentru producerea în România de baterii și alte resurse de producere a energiei verzi.

Discuțiile din cadrul reuniunii a vizat analizarea unei serii de jaloane și ținte care necesită clarificări în procesul de validare cu Comisia Europeană între care proiectul legii pensiilor speciale, al legii guvernanței companiilor de stat, definitivarea procedurilor guvernanței în sectorul energetic pentru numirea membrilor CA.

Până la depunerea cererii de plată numărul 3, vor trebui clarificate și aspectele legate de reducerea granturilor, ca urmare a creșterii economice înregistrate de România, ajustarea  RePowerEU și validarea închiderii jaloanelor și țintelor aferente trimestrelor 3 și 4 din 2022.

          După primele două cereri de plată înaintate Comisiei Europene anul trecut, România are acum în pregătire cea de-a 3-a cerere de plată, care are ca termen de depunere sfârșitul lunii martie 2023. Aceasta are o valoare totală de 3,243 mld. euro (2,147 mld. euro sprijin financiar nerambursabil și 1,095 mld. euro sprijin sub formă de împrumut). Un număr de 77 de jaloane și ținte aferente trimestrului III 2022 și trimestrului IV 2022 fac obiectul celei de-a 3-a cereri de plată.

          În discuțiile de astăzi, au fost abordate, de asemenea, aspecte legate de documentul de lucru privind modificarea PNRR, în contextul în care reprezentanții Comisiei Europene, inclusiv cu ocazia misiunii de monitorizare  din 7-11 noiembrie 2022, au reconfirmat faptul că cererea de plată nr. 3 ar trebui depusă doar după modificarea PNRR conform propunerii de modificare a Regulamentului (UE) nr. 241/2021, solicitare pe care Comisia a transmis-o tuturor statelor membre.

2 COMENTARII

  1. […] Prim-ministrul Nicolae-Ionel Ciucă a prezidat astăzi reuniunea extraordinară a Comitetului Interministerial de Coordonare a Planului Național de Redresare și Reziliență, prilej cu care a fost analizat stadiul implementării PNRR după depunerea primelor două cereri de plată. De asemenea, discuțiile au făcut referire la pregătirea îndeplinirii jaloanelor și țintelor asumate pentru anul 2023, conform calendarului de […]  » Vezi detalii […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here