În cadrul unui workshop organizat de Ministerul Sănătății, împreună cu Comisia Europeană (DG Reform) și cu participarea experților în protonoterapie (ingineri radiologi, medici, organizații profesionale specializate), ministrul Sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete au declarat că licitația pentru primul Centru de Excelență pentru Diagnosticarea și Tratamentul cu Protonoterapie ar putea începe în luna august, iar investiția estimată în acest moment este de 120 de milioane de euro.
”Protonoterapia este o soluție inovatoare de tratament a afecțiunilor oncologice și cred că trebuie să facă parte din pachetul nostru de răspuns, strategic, pentru combaterea cancerului în România”, a afirmat ministrul Rafila, adăugând că accesul pacienților la o terapie cu grad mare de eficiență și grad minim de efecte adverse este crucial. Minitrul a punctat și importanța pregătirii viitoarelor generații de specialiști care vor lucra cu acest tip inovator de tehnologie.
Centrul de Protonoterapie va reprezenta o piesă importantă din sistemul de combatere a afecțiunilor oncologice și ar putea fi inclus în Planul Național de Combatere și Control al Cancerului (PNCC).
În cadrul workshopului, participnții (cu experți în radioterapie/protonoterapie, ingineri radiologi, medici, organizații profesionale specializate în domeniul resurselor umane etc.) au discutat despre aspecte tehnice legate de construcţia şi dotarea unui astfel de centru, finanţarea proiectelor, modele de finanțare din alte state membre/modele de management etc., riscuri în implementare, securitate cibernetică și digitalizare, resursele și telemedicină/teleradiologie.
Secretarul de Stat, dr. Alexandru Rogobete a punctat provocările ridicate de un astfel de proiect – timpul și banii. ”În termeni de timp, mizez pe o organizare cu celeritate a procedurilor de licitație, care ar putea începe chiar în august sau în lunile următoare. În termeni de provocări financiare suntem foarte onorați și recunoscători să avem alături de noi Comisia Europeană, pentru că mizăm pe finanțarea acestui obiectiv din fonduri Europene nerambursabile”, a subliniat secretarul de stat Alexandru Rogobete.
La evenimentul organizat de Ministerul Sănătății au participat reprezentanți ai Comisiei Europene (DG Reform), CNAS, ANMCS, CNCAN, ANAP, Banca Mondialǎ, CNI, precum și experți din cadrul Institutului de Oncologie București și San Donato.
Protonoterapia este o formă avansată de terapie pentru tratarea cancerului, care utilizează particule de protoni pentru a furniza doze precise de radiație către tumori. Această tehnică este diferită de radioterapia convențională, care folosește raze X sau radiație cu fotoni.
[…] În cadrul unui workshop organizat de Ministerul Sănătății, împreună cu Comisia Europeană (DG Reform) și cu participarea experților în protonoterapie (ingineri radiologi, medici, organizații profesionale specializate), ministrul Sănătății prof. univ. dr. Alexandru Rafila și secretarul de stat Alexandru Rogobete au declarat că licitația pentru primul Centru de Excelență pentru Diagnosticarea și Tratamentul cu Protonoterapie ar […] Citeste mai mult […]