Pentru acest tip de impozitarea, România trebuie să aibă o clasă de mijloc foarte bine stabilită și o economie pe un trend ascendent.
”Dacă e să discutăm teoretic, impozitarea progresivă poate să funcţioneze într-un stat care are o clasă de mijloc foarte bine stabilizată şi cum e România trebuie să avem cel puţin un milion de oameni pe care să îi încadrăm în clasa de mijloc, să ai o economie care este pe un trend ascendent ca atunci când mergi pe o impozitare progresivă care înseamnă că pentru cei care obţin venituri peste o anumită rentă să îi impozitezi în plus, acei oameni să nu aibă de suferit, să nu fie afectaţi şi viaţa lor să continue într-un ritm aproape normal”, a precizat Lucian Heiuş.
Preşedintele ANAF a adăugat că România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă.
”Eu cred că astăzi România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă, nu din punct de vedere tehnic, al Agenţiei, pentru că dacă se dă o lege, Agenţia va face cumva şi o va aplica. Până în 2005 am avut impozitare progresivă, atunci s-a introdus cota unică şi am funcţionat, s-au găsit soluţii. Problema este, contribuabilii români, cetăţenii României sunt pregătiţi să treacă la o impozitare progresivă? Firmele din România mai trebuie lăsate încă 5 ani, 10 ani pe o impozitare unică ca să poată să acumuleze capital, să se dezvolte sau e momentul să trecem la o impozitare mai mare pentru ele”, a mai declarat șeful ANAF.
Heiuș oferă și un termen posibil de implementare.
”Eu cred că mai devreme de 2026 – 2027 nu putem să avem o discuţie serioasă şi o aplicare efectivă a unui asemenea impozit. Aceasta este o decizie pe care o va lua Parlamentul, iar noi ca specialişti putem să le spunem şi să le arătăm nişte date. Decizia va fi politică, aşa cum este normal”, a subliniat Lucian Heiuş.
[…] Afla mai multe despre aceasta stire [CLICK AIC] […]
[…] Președintele ANAF, Lucian Heiuş a declarat că România nu este pregătită pentru impozitarea progresivă. De asemenea, el a spus că veniturile statului au fost supraestimate, iar ANAF a atras atenţia că ţinta nu poate fi atinsă. Pentru acest tip de impozitarea, România trebuie să aibă o clasă de mijloc foarte bine stabilită și o economie […] Citeste mai mult […]