Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis marți, 26 iunie a.c., un mesaj cu prilejul Zilei Drapelului Național.
Vă prezentăm în continuare textul mesajului:
”Celebrăm, de «Ziua Drapelului Național», unul dintre cele mai puternice simboluri ale statalității, independenței, suveranității și unității naționale.
Consacrat de Revoluția de la 1848, drapelul i-a adus laolaltă pe români în toate momentele majore ale devenirii naționale. Unirea Principatelor Române din anul 1859, declararea și cucerirea independenței de stat în 1877, Primul Război Mondial, cele trei momente ale Marii Uniri de la 1918, Al Doilea Război Mondial, Revoluția din 1989, precum și aderarea țării noastre la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord și la Uniunea Europeană, toate aceste etape ale evoluției României au stat sub semnul tricolorului.
Pe faldurile sale stau înscrise valorile pe care este fundamentată națiunea română – Libertate, Dreptate și Frăție – și care insuflă sentimentul identității naționale și mândria de a aparține acestui popor.
Pentru statul român modern, racordat la valorile europene și euroatlantice, tricolorul are valențe la fel de puternice și în prezent. Românii se înclină cu respect ori de câte ori drapelul este arborat la sediul instituțiilor publice, la competiții sportive sau în teatrele de operații în care participă armata noastră.
În Anul Centenarului, încărcătura spirituală profundă a tricolorului ne inspiră și ne determină să ne unim eforturile, animați de o autentică dragoste de patrie, pentru a construi o Românie puternică și democratică.
La mulți ani României și Tricolorului său!”
Cu această ocazie, Administrația Prezidențială iluminează Palatul Cotroceni în culorile Tricolorului.