Acasă Politic Președintele Klaus Iohannis, primit de Împăratul Japoniei și de premierul nipon

Președintele Klaus Iohannis, primit de Împăratul Japoniei și de premierul nipon

DISTRIBUIȚI

 Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marți dimineață de Împăratul Japoniei, Naruhito, şi de Împărăteasa Masako, la Palatul Imperial, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Tokyo. Apoi, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la sediul guvernului cu premierul Fumio Kishida, cu care a avut convorbiri oficiale şi cu care a semnat Declaraţia comună de instituire a Parteneriatului strategic dintre România şi Japonia.

„Declarația comună pe care am semnat-o astăzi, împreună cu prim-ministrul Kishida, marchează un moment istoric în relația noastră bilaterală, de peste un secol. Ridicăm astfel relațiile româno-nipone la cel mai înalt nivel”, a declarat, la rândul său, președintele Klaus Iohannis.

„Trecem la o etapă nouă, de valorificare a potențialului bilateral, în beneficiul țărilor și cetățenilor noștri, pe trei paliere: politico-securitar, economico-financiar și cultural-științific. Împreună, dăm astăzi un semnal puternic, de orientare a cooperării noastre spre domenii strategice și inovatoare”, a adăugat el.

„România recunoaște importanța noii Strategii naționale de securitate a Japoniei și salută rolul mai puternic pe care Guvernul de la Tokyo și l-a asumat în sprijinul păcii și securității pe plan global. De asemenea, salutăm sprijinul pe care Japonia îl acordă atât Ucrainei, cât și Republicii Moldova. Vom continua cooperarea noastră strânsă atât în ceea ce privește întărirea relației Uniunea Europeană – Japonia, cât și NATO – Japonia”, a spus președintele Klaus Iohannis.

El a salutat interesul Japoniei pentru participarea la proiectele Inițiativei celor 3 mări, respectiv pentru a interacționa cu Formatul București 9, ambele „structuri regionale de interes strategic pentru România”.Şeful statului participă marți şi la un dineu de lucru. Sursa:stiri.tvr.ro

3 COMENTARII

  1. […]  Preşedintele Klaus Iohannis a fost primit marți dimineață de Împăratul Japoniei, Naruhito, şi de Împărăteasa Masako, la Palatul Imperial, în cadrul vizitei oficiale pe care o efectuează la Tokyo. Apoi, președintele Klaus Iohannis s-a întâlnit la sediul guvernului cu premierul Fumio Kishida, cu care a avut convorbiri oficiale şi cu care a semnat Declaraţia comună […] Citeste mai mult […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here