Acasă Politic Preşedintele Nicuşor Dan va efectua o vizită oficială în Republica Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan va efectua o vizită oficială în Republica Moldova

Preşedintele Nicuşor Dan va efectua, duminică, o vizită oficială în Republica Moldova, pentru a participa la evenimentele dedicate Zilei Limbii Române, a anunţat, vineri, Administraţia Prezidenţială.

Şeful statului român va fi întâmpinat, duminică dimineaţă, la ora 8:40, de preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, la Reşedinţa de Stat din Chişinău, după care, de la ora 10:00, cei doi vor participa la deschiderea evenimentului ‘Marea Dictare Naţională’.

Ulterior, la ora 11:15, preşedinţii României şi Moldovei vor lua parte la o ceremonie de depunere de flori la bustul poetului Mihai Eminescu din municipiul Străşeni şi la ceremonia de deschidere a concertului dedicat Zilei Limbii Române găzduit de Casa de cultură din această localitate.