În pregătirea reuniunii liderilor europeni programată pentru zilele de 19 și 20 martie la Bruxelles, președintele Consiliului European Antonio Costa, a discutat cu președintele României Nicușor Dan, despre poziția României față de temele aflate pe agenda reuniunii – competitivitatea și Piața Unică, tranziția către energia verde, bugetul Uniunii Europene și relansarea industriei europene.
Prin vocea președintelui Nicușor Dan, România a anunțat că dorește o Piață Unică complet integrate și o simplificare semnificativă a birocrației și a poverii administrative.
Din perspectiva României, capitolul energie este unul esențial, mai ales în contextul conflictului din Orientul Mijlociu, iar tranziția către energia verde trebuie să se desfășoare într-un ritm și cadru care să nu afecteze iremediabil competitivitatea companiilor europene și românești.
Despre viitorul cadru bugetar European președintele Nicușor Dan a explicat că Bugetul UE trebuie să asigure fonduri relevante pentru a asigura creșterea competitivității inclusiv în zona statelor estice, din care face parte și țara noastră, națiuni care au un decalaj istoric față de nivelul de dezvoltare al celorlalte state membre.















